Fără doar și poate,
lăcomia a devenit o distorsiune în câmp deschis,
un fel de gaură neagră, în care până și spiritele
aflate într-o relativă stare de echilibru,
chiar polarizate spre lumină,
au vectori filozități cu afinitate spre
incluzionista supradensitate a "enclavei" nimicului.

Oferită ca substituent amorf de legitimă-apărare,
într-o luptă inegală cu nesiguranța zilei de mâine,
prezentată ca un "no man's land" în bătălia spirituală a binelui cu răul,
spațialitatea lăcomiei devine o capcană :
prin prisma motivării ei ca alternativă de autoconservare
și protecționism avansat pentru cei dragi.

Unghiul de vizualizare, endemic, al părții negative,
ce maschează păcatul, prin această deformare plastifiată de conjunctură,
(mizeria umană și socială),
este doar un atribut prefabricat
cu un atent spirit de observație și cunoaștere a potențialului negativist
existent în complexul trăsăturilor fiecărui individ încolțit de aparențe.

Mult mai tristă este însă situația în care,
dincolo de prerogativele asumate de "supraviețuitor", ca motivație,
lacomul, îmbătat de egoism și trufie, devine sclav al acestui păcat
fără limite,
fără credință,
un "gladiator" al noroaielor întunericului,
anti-entehelic,
în care va pleca luând cu el tot ce-a avut mai de preț în viață : nimic.