poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1817 .



Cum m-am născut ca autorul „TERORISTUL CUVINTELOR”
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Teroristul ]

2006-01-17  |     | 





- Când m-a adus barza, am crezut-o cioară, pentru că era noapte unui Cutremur feroviar. Mai întâi cerul a fost verde, cu dungi urât-mirositoare, așa-l vedeam eu dintre buruienele pe care le voisem plapumă. Avea dungi urât-mirositoare, de la sfertul de sfeclomicină supt cu biberonul. Și pământul îl vedeam roz, cu pete de tot felul: galbene, de la razele de lună rătăcită printre niște nori vagabonzi, devenite violet, ca frunzele copacilor clătinate de aburii rachiului ingurgitat pe stomacul gol. Casele picherului, șefului de stație și telegrafistului, toate făcute după același tipar se pupau, apoi se îmbrânceau, se ascundeau după pomii din fâșia de livadă apărată de pofticioși de un zaplaz străjuit cu trei rânduri de sârmă ghimpată. Dulăul cel chior al picherului urca urlând pe pereți până la acoperiș, trecând de la o casă la alta. Liniile ferate se curbau ca niște șerpi și se chinuiau să sugrume pomii fructiferi, dar vântul le trimitea la loc. Fierătaniile se enervau și săreau unele peste altele, răsturnau niște vagoane de marfă, pe care le tot fâțâia prin fașa celor trei clădiri.
M-am întors cu spatele spre râu. Și apa se ridica pe niște picioare nevăzute, ca șerpii, se unduia, se apropia de mal, trecea peste vârfurile copacilor și-mi șoptea să mă feresc, pentru că vrea să-mi facă baie. Copacii i se plecau, sărutându-i cu vârful crengilor unda albăstrie. Plecăciunea a fost prea mare, sau vicleana apă i-a tras de crăci în adâncuri, nu știu, eu i-am înjurat pentru că-mi arătau fundul mustăcios al rădăcinilor negre.
Din adâncuri au ieșit pe mal bivoli de apă, care mi-au udat picioarele. Râul era la cinci-șase metri mai jos de pământul din jurul gării. Am crezut că tot țuică-mi face figuri, ori că visez trăsnăi, dar mi-am pipăit picioarele ude. De pe pânza cu care eram învelit, stropi de apă săreau pe buric, pe față, în ochi.
Iar m-am întors spre case, spre linia ferată. Nu Vedeam nici un tren, dar mie mi se părea că mai multe garnituri trec prin sau peste mine. Lângă casele ceferiștilor erau magazii-cotețe și hambarul de scânduri unde dormeau sezonierii.
Mi-am șters ochii, mi-am tras trei palme, degeaba, din maghernițe au început să zboare bucăți de scânduri, lemne, orătănii, care se opreau în pomi, cădeau pentru a face construcții fanteziste, năstrușnice. Comand minții să se limpezească, dar mă simt bombardat sonor de imagini vizuale pe care nu-mi vine să le cred reale. Cărămizile coșurilor se lovesc de scândurile făcute mormane. Lemnele se izbesc de sticlele geamurilor și le fac țăndări. Firele telegrafului țiuie și se lovesc de olanele acoperișurilor care devin covor zburător, pentru ca ajunse în curte să se sfarme, să se amestece cu scândurile, cu niște coșuri de răchită, cu doage de butoaie sfertuite.
Cele 31 se litere din alfabetul nostru nu mă ajută să fac cuvinte care să definească ce văd ochii, ce aud urechile, ce simte nasul, ce pipăi, dar nu pot accepta că este și realitate.
Văd și câteva limbi de flăcări diformate de obiecte, de frunze și crăci., micșorate, ascunse.
Nu mai aud nimic, urechile țiuie dureros. Simt concret că de undeva, cineva trimite spre mine valuri de negreață, întrerupte, sfâșiate de flăcări ocazionale, strivite de olane, de scânduri, străbătute de păsări, de câini, de purcei, fiecare manifestându-se sonor și dinamic.
Ceva sau cineva mi-as dat una peste moacă. Am văzut stele verzi, am vrut să le număr,știam să fac asta încă din burta mamei,apoi n-am mai știut nimic de mine, până ce a, fost trezit în palme, doi mă trăgeau de sub plapuma de scânduri, țigle și crăci rupte.
- Mai trăiești?
- Nu, răspund. Mai primesc o scaltoacă peste ochi.
- Nu mai da, dobitocule, mă doare.
Mă scutur. Careva face cercuri în jurul meu cu un felinar.
- Mă vrăjești?
Primesc un picior în fund. Mă întorc să ripostez.
- N-are nici pe naiba! Heei, veniți repede, strigă careva dinspre case. Þipă un copil.
Mai mulți licurici de lumină mă scot din negru: o piramidă neregulată, improvizată, pe care brațe negre o demolează cu grijă!
- E prunc, țipă careva. Trage cu grijă.
- E gol!
- E ud!
- Olei, e proaspăt fătat! Ee… E pe naiba! Nu mai trage că-i rupi mațu-măsii! Încet, omule…
Mâini multe desființează grămada. Careva mă trage de picior, altul vrea să mă ridice, un felinar luminează o gură strâmbă, din care se mai scurge sânge.
- Căutați ceva să tăiem buricu’…
Ultima amintire din prima zi era fâșâitul unei seceri pe buric.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!