agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2796 .



Text
personale [ ]
(Pentru mine)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alberto M. Popesco ]

2007-07-07  |     | 



"Porque tiene tanta luz este dia tan sombrio?!" - La Oreja De Van Gogh




Morminte largi se deschid. Arma mi-a căzut demult. Alerg spre linia noastră. Camarazii mei mă strigă să mă opresc. N-am să mă opresc. Nu vreau să mă opresc. Sunt morți. Vreau să alerg. E departe casa mea, camera mea plină de lumină. Alerg spre ea. Mă împiedic de cadavrul unui copil. E încă moale, cald. Îl privesc pentru o clipă. Moartea l-a atins de curând. Are o privire dezorientată. Nu cred că trebuia să moară. Sunt obosit. Nu mai vreau să mai alerg spre camera mea. Mă așez lângă el. Îl mângâi încet pe răni. Privește spre cer. Privesc și eu. „O să stau aici lângă tine. Vreau să te țin de mână până când mâna ta o sa devină rece.” Cred că mi-a zâmbit. Vreau să-mi zâmbească. „Zâmbește-mi. Te rog frumos, zâmbește-mi!”. Îl apuc de maxilar cu putere. Îi întorc fața spre mine. Nu zâmbește. De ce nu zâmbește?! Vreau să zâmbească. Armele tac. Sau poate că mă înșel. Sângele mi se scurge încet pe sub tuninca verde. Picături mari, roșii îi cad pe față. E sângele meu. E rana mea. Nu le poate simți gustul. E atât de tânăr că-mi pare rău că m-am împedicat de el. Nu are armă. Nici nu-i trebuia. De ce nu-mi zâmbește?! „Zâmbește-mi!” Îl caut în buzunare. Are o poză cu o fată. Sora lui, probabil. „august 1944, Paris”. E o stradelă îngustă. Pe fundal cineva vinde pălarii de soare. Ea zâmbește. Se face lumină, multă lumină. „De ce are atâta lumină ziua aceasta atât de întunecată?!”. Știu, acum știu.







http://youtube.com/watch?v=zUZQtXCUG-s

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!