agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1271 .



Poveste
personale [ Gânduri ]
Umor negru

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [L.I.Muresan ]

2008-01-06  |     | 



Dl.Iancu bătu de 12 ori la ușă. În mîna dreaptă ținea buchetul de flori, iar stînga i se bălăngănea pe lînga corp. Era paralizat pe partea stîngă, dar cu urcatul scărilor se descurca: lua liftul. De 12 ori scăpă buchetul de flori și de 12 ori îl ridică de la pamînt(beton).
La a douăsprezecea bătaie, doamna Iancu sări ca arsă. ”El e”, își zise și se grăbi să deschidă.
-Of, dar greu mai băteai scumpule, se făcu ea supărată și-l sărută pe frunte. Dar ce-i cu buchetelul de flori, întrebă de parcă nici nu ar fi știut ce zi importantă e.
Iancu o apucă iute de mijloc, apoi o săltă, uitînd de paralizie și de tot. Azi sărbatorim 100 de ani de casnicie, papusico, îi spuse lasînd-o să cadă chiar pe buchetul de flori.
Doamna Iancu privi încîntată păpădiile, apoi scoase iute mîna din buzunarul soțului cu tot cu batistă:
-O împrumut puțin, se scuză ea, ștergîndu-și sîngele ce-i curgea șiroaie pe frunte.
-Vai, ce prost sînt, iar te-am lovit cu capul de pragul ușii, spuse Iancu tîrînd-o în bucătărie.
Peste nici jumătate de oră, doamna Iancu își veni în fire. Totul i se părea acum minunat, chiar și petele de igrasie de pe pereți. O picătură de apă îi căzu pe frunte și abia atunci își dădu seama că-i inundaseră vecinii de sus. Coborî alene din pat, fără să-și dea seama că puse piciorul chiar pe fața soțului. Acesta se opri din sforăit. Acum, doamna Iancu putea asculta în voie torsul pisicii. Ce drăgălasă e, zise, apoi o apucă de coadă și-i dădu drumul pe fereastră.
Domnul Iancu sări ca ars
-Cît e ceasul? întrebă și privi lung scrumiera cu țigara neaprinsă de 50 de ani. Umbra acesteia se rasfrîngea haotic pe farfuria albă de pe masă. E 6,30 concluzionă Iancu.
E timpul exercițiilor de dimineață. Îmbrăcă în grabă treningul soției care tocmai venea de la înviorare. Þine astea, îi zise, și-i aruncă izmenele sale, apoi o luă pas alergator pe scări, cîntînd o melodie din timpul primului razboi mondial.
Familia Iancu începea o noua zi. Era 12 martie 1966.
Acum sînt un biet bătrîn. Cu greu îmi mai tîrăsc anii prin sfîrșitul acesta de mileniu. Dar, totusi, ceva parcă îmi dă puteri, ceva mă înzdrăvenește. În fiecare zi, la ora 13,30, în ușa apartamentului 20 se aud clar, ritmic, tăios, 12 bătăi.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!