agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2826 .



Despre poezie ca fenomen al erosului și dimensiunea narcisică a actului creator
personale [ ]
epistolă către Ioana Barac Grigore și cititorii ei

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [elavictorialuca ]

2006-05-04  |     | 



La prima lectură, mi-am spus: „E șocant titlul. Aș fi situat la explicite”. Citind, am realizat că această poezie nu este vulgară, în plus, este departe de a fi încadrată la literatură erotică, fiindcă în esență nu este decât descriptiv-imaginativă, este un joc ideatic, ce redă aproape sufocant la un moment dat fenomenul creator în dimensiunea sa autoerotică. Autoerotic nu în sensul sexual din limbajul comun, ci din cel al oricărei acțiuni umane – creatoare sau nu – care oferă individului o plăcere, o jubilație, o satisfacție proprie, creată de sine însuși. Mai mult, textul are valențe poetice: ideatică, simbolistică, figuri de stil, ciclicitate, sens ascuns, este adresabil unei sfere largi de lectori, se încadrează în actual (cel puțin în literatura de azi: românească, americană, italiană, franceză etc.). Nu este o exhibare, fiindcă nu are accent pe autor și interiorul său. Nu este biografică. Nu este nici măcar 2000-istă sau douămiizecistă această poezie. Nu trebuie să fi citit Antologia poeților 2000-iști pentru a-ți da seama, ca cititor, că se vorbește de un narcisism creator, de un narcisism al vieții, cum ar spune André Green. Nu se apropie nici de Nora Iuga, nici de Elena Vlădăreanu, nici de Ezra Pound, nici de Bukowski. Nu trebuie să fi citit Bruckner sau Catherine Miller, sau Anais Nin, ca să percepi că dincolo de cuvinte ca „masturbare” (care apare de 4 ori – o dată în titlu, de 3 ori în text, „orgasm” – apare o singură dată, alăturate, „ejaculare” – o dată) există sensul lor ca act psihic, nu ca act fizic, chiar dacă trimit implicit la cel din urmă. Nu trebuie să fi citit Didier Anzieu, sau Janine Chasseguet-Smirgel, sau Julia Kristeva, ca să poți înțelege că atunci când o persoană scrie, scrie din tot ceea ce este ea, mintal, emoțional, fizic, spiritual. Și că fenomenul erosului (Jean-Luc Marion) impregnează fenomenul scriiturii. Cu atât mai mult în poezie, unde este vorba despre metaforizare, imaginar, fantasmatic. Nu trebuie să fi citit Marquez sau Foucault, pentru a simți în poesis dimensiunea umană și a trece prin decriptare de sens, prin redare de sens.

Înainte de a recomanda spre lectură o poezie, am anumite repere și instrumente de lectură și interpretare. Urmăresc logosul, elementele structurale, ligamentele lingvistice, figurile de stil, simbolistica, ideatica, mesajul, expresia, afectul, starea, atmosfera, monologul interior, raportul autor-lector, coerența interioară a discursului și a formei, elementele de nou, inedit în compoziție, elemente de estetică, elemente de subtil, elemente de muzicalitate-ritm-măsură, stilistica, încadrarea într-un curent sau altul, forța și siguranța scriiturii, conștientizarea actului poetic de către autor și altele.

Consider că poezia Ioanei Barac – și acum mă refer la această poezie, s-a încadrat în toate cele de mai sus peste nivelul mediu-bun, dacă ar fi să creăm o scară de apreciere. Adică nivelul de la care se poate recomanda o poezie altor cititori sau poate fi publicată o poezie. Poezia de față are valențe și are – din punctul meu de vedere – și slăbiciuni. Fiindcă nu întâmplător a stârnit reacții atât de diverse.

***

Photobucket - Video and Image Hosting

Valențele poeziei: situează poetul în dimensiunea sa narcisică. Oglinda nu e aleasă întâmplător, cum nu întâmplător este aleasă baia – spre final fiind deja stil: turcească, persană – element esențial în stadiul pulsiunilor parțiale, în stadiul al doilea de evoluție psihică. În intimitate se produce totul, în acea intimitate a umorilor, a evacuării din corp, din sine. Singura raportare a lui atunci când emite fiind la figuri feminine inspiratoare (carmene beatrice euridice - trei femei, există în miturile alegerii casetei/femeii întotdeauna 3 esențiale: prima este infanta, a doua este soția, a treia este moartea, trecerea spre altă viață), dar figuri-abțibild, figuri răzuibile, până și ele se șterg, și de ele se eliberează, astfel încât rămâne închis în sine, are nevoie doar de sine însuși pentru a se mulțumi de produsul său. Însă această dez-lipire, răzuire, înlăturare se face aseptic („Ca dupa un dus sau o baie aburinda/ Dar nu a facut dus si nici baie/Viata este asa cum este”). Just: spiritualizarea naturii, a naturii umane, cu tot ce are profan în ea, primar, primitiv chiar, urât sau mizer. De aceea în ultimele versuri mesajul e clar: într-un veceu din fundul curții este dificil. Respectiv, a rămâne în impulsuri nu permite sublimarea, creația. Este inevitabila diferență între natură-cultură repusă în discuție prin actul creator. Cât din natura (mizeră de astă dată) impregnează cultura, și invers. Cât din autor ca ființă poate fi sublimabil? Cât poate fi metaforizat? Cât se păstrează cuvântul în estetic, dacă omul nu face decât o evacuare?

Photobucket - Video and Image Hosting

Beatrice- Redon, Odilon (1840-1916).

Accentul din strofa a patra și, ulterior, în a cincea este pe purificare, dar o purificare imperativă: „trebuie să fie perfect armonios curat aseptisat deratizat comparat sterilizat dezinfectat stabilizat ambutisat la rece) – 10 proceduri – zece trepte ale purificării, condiție și ea perturbată de ne-atingere: „și iar curăță cu mâneca de la pijama, dacă ajunge”. „Mâneca de la pijama: poetul trezit din somn, înainte de a-și face toaleta, după acces la in(sub)conștient, la vis, la mesajele din abisul său. Între somn și starea de veghe, spațiul acela intermediar, când conștiența este încă obnubilată, când confuzia și, deci, vulnerabilitatea la stimuli interni/externi este ridicată.

Procesul este mai complex, fiindcă ne-atingerea celor 3 abțibilde-muze-imago-uri feminine, a căror simbolistică nu e întâmplătoare - oricare din cititori știe cine a fost Carmen, cine Beatrice, cine Euridice -, prin urmare ne-atingerea întru ardere/purificare/ eliminare îngreunează „emiterea”: tamponul de bumbac – element de sprijin în creație, un element natural, îmbibat într-o soluție, într-un lichid (fluidizarea este deja inclusă) aseptic și cu efect diluant (disoluție, dizolvare). Obiectele de decor, nici ele întâmplătoare: oglinda, etajera, faianța, totul alunecos, sticlos – obsesionalitatea „curatului” nu trece pe lângă autoare, dimpotrivă, este spusă repetitiv, chiar până la insuportabil. „Petele” imaginii poetului (în oglindă) trebuiesc șterse, „din stânga, din dreapta”, să se vadă pe sine integrum. Rămân totuși, inevitabil – oricât ar înlătura șabloanele, petele, urmele, amprentele – „dâre alburii”: fire istorice invizibile de care nu se va putea debarasa. Nu se poate închide complet în clopotul propriu.

Photobucket - Video and Image Hosting

Orpheus and Euridyce (George Frederick Watts, 1869)

Interesantă revenirea la dubla reflectare: oglindă-ochi (ochiul beatricei) din strofa a cincea: dublul specular, unificarea masculin-feminin, prin ochi, al femininului, fiindcă el este concepția, femininul creator de viață. Aici dimensiunea erotică este în sens de concepție, nu doar de satisfacție. De aceea „lipiciul rămas pe oglindă s-a desprins din ochiul lui beatrice/asta nu trebuia să se întâmple” – asta e împotriva firii. Este împotriva viului, a suflului poetic. Și aici trecerea se face spre universal, spre deschiderea spiritului spre „albastru ca cerul iese cu soarele prin dosul munților/pregătit pentru lipsa furtunilor de la etajele superioare”. Și în macro-univers, ca și în micro-univers, spiritualizarea este „pe etaje”. De aici, „chipul” poetului capătă deja alte dimensiuni (în strofa a șasea): „dă capul pe spate pletele îi curg neasemuit parcă nu ar fi în baie/sau parcă baia ar fi turcească sau persană sau/fluviu aztec...” istoricizarea, deplasarea în timp, vocea unui timp a-personal, fiindcă prin ceea ce el va produce, va continua o istorie, va duce mai departe o istorie, care deja nu va mai fi a lui. Imperativul e clar: „baia nu e de bloc”, este „bazin de umbria sau fontana di trevi sau terma” – deja zeii sunt atinși.

Strofa a șaptea se întoarce la purificare. A opta redă contrastul – despre care am discutat mai sus – dintre natură/cultură, dar și dintre fantasmă și realitate, fiindcă el, poetul este cel ce se gândește „cât de grea este” creația și autosatisfacția când realitatea e mizeră.


Puncte slabe ale poemului:

- alegerea titlului – nu neapărat aici, pe site, ci chiar și de-ar fi inclus în volum, sau revistă; desigur depinde de categoria literară a revistei și de structura volumului.
- repetarea procedurilor de „curățire”, chiar dacă intenționat aleasă spre a reda obsesionalitatea, încarcă prea mult, diluează calitatea poetică (inclusiv bla-bla-urile de banalizare le-aș fi eliminat)
- descriptivismul. Chiar dacă este în stilul autoarei redarea detaliată a decorului, acțiunii, interiorului etc., aici s-ar fi potrivit după opinia mea o condensare. O mediere a „desfășurării”. E drept că miezul poeziei este construit astfel, începutul și finalul nu intră în discuție. Am sentimentul că și aici intenția este conștientizată.
- mesajul este prea direct. Nu lasă cititorului spațiu și timp de căutare, de asociere interioară, aproape că îl ocolește, nu îl „prinde”, aproape că alunecă sau e ca un joc de ape. Cred că și aici intenția a fost voită, nu e o scăpare, dar asta face ca doar anumite stiluri de lectori să poată recepta poezia în ansamblul ei, în complexitatea ei
- prea des utilizate prepoziții și conjuncții, discursul putea fi mai stilizat. „de de de din de la în pe și și și ca sau la” etc.


***

Așezând în balanță toate elementele de mai sus, și altele ce merg tot pe interpretări și analiză, am considerat că textul poate fi de recomandat altor cititori. Este deja știut că la Recomandate au fost și texte mult mai slabe, și texte mai bune, și texte de la rubrica „explicite” care – deși elementele de vulgar erau prezente – nu au șocat pe nimeni, nu au produs dispute atât de intense.
Cei care au înstelat poezia au argumentat din prisma reperelor proprii de interpretare. Desigur că și Dorin Cozan, și Vasile Munteanu, și Dan Mihuț ar avea încă multe de scris pe marginea acestei poezii. Și desigur că și Felix Nicolau ar realiza o critică literară mult mai bine argumentată, constructivă, indiferent de nuanțele pozitive sau negative.
Mi-am permis să aloc o jumătate de oră acestei scurte argumentații, fiindcă a fi scris un comentariu acum la acea poezie ar fi fost inutil. Precizez că în momentul când am recomandat textul poezia era deja evidențiată, avea deja comentarii. Ulterior, computerul meu a fost scos din funcțiune pentru câteva zile și am putut intra doar foarte rar, de pe alte computere avute la dispoziție din diverse locații, și pentru puține minute, pentru a putea vedea minim evoluția pe site, nu doar la acest text.
Nu aș fi scris acest text personal dacă etica personală nu mi-ar fi cerut-o. Regret nu faptul că am evidențiat textul, ci că nu am anticipat reacțiile de tot felul la această recomandare.
Din textele recomandate în ultima lună, am comentat înaintea recomandării peste 80 la sută. Tocmai ca să se știe cine a ales să le recomande. Din păcate, au fost 4 texte la care încă nu am apucat să comentez. Acesta este – a fost – unul dintre ele.
Nu știu cât de fidel am argumentat, desigur vor fi păreri și pro și contra, reacții pro și contra, nu fac o pledoarie nici pentru autoare, nici pentru poezia de față, nici pentru comentatori, nici pentru mine însămi, mi-am expus doar impresiile asupra textului. Pe larg. Nu e nici critică, nici eseu, nici psihocritică, nici prezentare. Este o expunere a câtorva gânduri. Atât. Dorința este de a fi fair-play și de a respecta spațiul fiecăruia. Regret dacă acțiunea mea a adus lezări morale cuiva sau atingeri personale sau a dus la fenomene negative. Intenția mea a fost pozitivă, iar riscul mi l-am asumat.
Ioana, numai tu știi cât de bine și aproape de poezie am văzut lucrurile și vei ține seama că a fost o prezentare spontană. Nu am alocat timp unei reflectări la nivelul unui eseu. Ci așa am perceput poezia ta încă de la prima lectură. Aș adăuga că ar fi încă multe de scris despre ea, pe toate criteriile de mine enunțate, dar și pe altele încă nemenționate.

La bună scriere.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!