agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1650 .



Miraj
personale [ ]
I

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Gardenia ]

2008-12-12  |     | 



“Despre copilăria mea îmi amintesc acum doar iarna când am vrut să cad/ca să mă ridice el”, așa începe una dintre poeziile mele cuprinse în Cascade și nu știu de ce m-am gândit să încep chiar de aici. Se spune că rădăcinile oricărui om se află în copilărie și că, tot de aici, ni se trag foarte multe. Așa că, îmi sprijin capul din nou în mâini și mă văd. Sunt o fetiță blondă cu ochi albaștri, chiar drăguțică aș spune (eu mereu m-am văzut urâtă), cel puțin așa mă arată tabloul din care-mi zâmbesc în rochița bleu cu fundiță roșie la gât. Îmi amintesc cât de mult o mai aranja mama, după ce îmi spăla rochițica, “uniforma”, cum se spunea. Am 5 ani, cred, abia atunci m-au dat la grădiniță. Astazi e prima zi când m-am despărțit de mama pentru câteva ore ca să rămân aici. Stau la geam și plâng. Mama se-ntoarce cu vreo câteva batiste, mi le dă și mă lasă din nou. Nu mă pot opri din plâns și nici nu-mi iau ochii de la geam. După douăzeci și ceva de ani un bărbat duce o fetiță la o grădiniță de țară. A mea era de oraș. Este soțul meu, preotul satului. Fetița e a noastră, plânge și nu vrea să stea. Nu vrea nicicum , nu vrea niciodată (abia la șase ani am convins-o). După alți câțiva ani duc un băiețel într-o altă grădiniță. M-am întors în orașul de unde am plecat, însă nu e grădinița mea. Plânge și nu vrea să stea. Se liniștește. E mai cuminte ca noi, fetele…
Zilele trec vârtejuri, jocurile sunt frumoase, afară e cald, ne jucăm într-o grădină. Sunt leagăne de tot felul, și e cald, e foarte plăcut. E și un balon din fier pe care ne cățărăm care mai de care. Apoi mai e un leagăn rotund în care te rotești până înnebunești, până ți se face rău și vreo două balansoare. Dar pentru ele e nevoie de un tovarăș de joacă. Și niște băncuțe. Mă plictisesc. Aștept să vină mama. Însă, cel mai bine mă simt atunci când tata îmi face o surpriză și mă așteaptă el. E toamnă, cred, tata are un balon, eu un pardesiu roșu, de care sunt tare mândră. Grădinița e foarte aproape de casa noastră. Alți copii merg chiar singuri. Însă pe mine nu mă lasă niciodată singură. Sunt ultimul copil al părinților mei, născut târziu, frații mei (invidioșii!!!) spun că sunt sufletul lor. Însă eu știu că mama îl iubește mai mult pe fratele meu cel mare. Lui îi scrie scrisori foarte des și vorbește cu dor de el. Câteodată plânge. E plecat la o școală militară, eu îmi imaginez asta aproape ca pe un război și știu și un cântec: foaie verde, foaie lată/am un frate în armată. Și mama mă pune câteodată i-l cânt. Scrisorile le păstrează apoi o perioadă îndelungată, ca pe ceva sacru, într-o cutie de pantofi, jos, în dulap.
Am 10-11 ani și le citesc pe furiș. Mă bucur, într-una întreabă de mine.
Am 24 de ani. Mă mut într-o casă parohială, cu soțul meu. Din greșeală, scrisorile ajung la mine în bagaje…între timp, și-au pierdut din sacralitate și nici nu mai au niciun farmec acum, nu au fost niciodată ale mele, deși, le păstrasem atâta timp cu sfințenie.
Îi privesc acum în fotografiile de la serbările unde am fost mai întâi, Primăvara, iar Tibi, Soarele. Am o rochiță din burete, foarte interesantă, și o coroniță de trandafiri, sunt chiar frumoasă, cu toate că nu pot sta dreaptă. Soarele acela plânge într-una că vrea o poză cu mine. Așa că o am în album și acum, “for eternity”. E un băiețel brunet, creț, foarte simpatic, așa arată acum. Mă place, e tot după mine la joacă. Are un defect când vorbește. Eu nu-l prea bag în seamă. Vorbesc însă mamele între ele, cum să stăm la poze. Însă acum e într-un vârtej, cu ceață. Ileana e mai frumoasă ca mine. Așa o văd eu. Dar Primăvara sunt eu, am rolul principal. Am multă personalitate, sunt un copil “dezghețat”, cum spune mama, spun poeziile fără probleme, sunt foarte apreciată. Educatoarea vrea să merg la o emisiune TV. Însă, nu știu ce se întâmplă, merge altcineva în locul meu, cred că dintr-o altă grupă. Apoi, la dansuri populare, suntem artiști. Am un costum național negru, din zona Sibiului, nu știu de unde mi l-a adus mama. După mai mult de douăzeci de ani, la o serbare, o fetiță stă în ultimul rând, într-un colț, poartă tot un costum popular negru, din zona Sibiului, o văd parcă exilată la serbarea școlară unde participă. Toți copiii poartă costume roșii, ale locului.
La o altă serbare am fost Vrăjitoarea. Și o legam cu un cordon pe Ileana, care era o Cosânzeană (ah, cât de mult mi-aș fi dorit să fiu eu, ai fost Primăvara, mi-a spus educatoarea, nu poți fi și acum, tot tu Cosânzeana.)
Sunt cu un an mai mare. Am o rochiță de catifea groasă, roșie – acum nici nu mai găsești așa ceva!! – e a mamei și e singura care se potrivea acestei situații, imuabil surprinsă tot într-o fotografie, spre disperarea mea. Îmi vine până la călcâie pentru că sunt mică (atât de mult m-am mai mirat ce mică puteam să fiu…rochia era de fapt destul de scurtă). Nu-mi place acest rol, dar e unul important, am multe replici în scenetă. Am și un batic pe cap, legat la spate și nu-mi place cum m-a tuns mama, spune mereu că am părul rar și că trebuie să mă tund, ca să nu-mi cadă.
Deliciul dimineților erau, însă, nu păpușile, pe care le îndopam cu plastilină și cu altele, ce găseam – până s-a prins într-o zi educatoarea că noi chiar o hrăneam de-adevărat – ci stupoare, niște camioane uriașe pe atunci pe care era bătaie, trebuia să vii foarte devreme să le prinzi. Apoi ne tamponam, ne târam cu ele pe jos, pe covorul de iută, pe care, din când în când, tot noi îl curățam de scame, puși de educatoare, cu mâinile noastre.
Un băiețel blond, cu ochii căprui, (seamănă și cu mine îmi spun) se târăște pe jos prin casă – a rupt o mulțime de pantaloni, cel mai recent o pereche bună de blugi – se crede mașini de tot felul și scoate sunete tot așa ca și ele. Ei vezi, ai uitat că te jucai cu camioanele și erai fată, doar! Vorbește într-una, își ține singur companie, e doar din zodia gemenilor, dar n-a vorbit det după trei ani, I-am dat să bea apă din clopoțelul de la biserică și abia atunci și-a dat drumul. Poate va ieși din această mare tăcere un geniu, ca Blaga, cine știe??

Copiii sunt așezați în semicerc. E o sală foarte frumosă. Eu sunt undeva în spate. Îi ador, pur și simplu. Îmi vine să-i strâng în brațe pe toți. Sunt profesor metodist, am venit cu niște copii mai mari și foarte talentați în practică. vor să devină educatori. E o lecție despre primăvară. Și ce facem noi cu ghioceii, întreabă eleva. Eu sunt foarte atentă, trebuie să-i pun notă, doar. Surprize, îi mâncăm, răspunde tare un pitic foarte talentat, că îmi vine să-l mănânc.

E iarnă și e multă zăpadă, e foarte frumos. Merg pe stradă, spre grădiniță, cu mama. Suntem în dreptul unei biserici cu niște brazi în față, vecina grădiniței. Mama mă lasă. Eu nu vreau să merg singură. Nu cred că vreau să merg la grădiniță. Așa că vreau să cad și…cad…mă ridică un tânăr îmbrăcat într-o uniformă militară, și nu e deloc fratele meu. O tanti cu o mătură uriașă stă la ușă, ne mătură picioarele de zăpadă. Ce păcat, acum nici n-o să mă mai mărit…

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!