când trecea câte un mort
cu tăcerea lui de nufăr
Obișnuiam să înlocuiesc umbra bunicii
căutam să-mi ascut lacrimile
să se înfigă-n palma singurătății

Între timp
s-a rărit și umbra bunicii precum o țesătură purtată de prea multe ori
s-au rărit și obsesiile mele cum că oamenii ar fi porți
întredeschise
la care poți să bați la orice oră cu inima cârlig

Între timp am ars toate chibriturile

Ziua asta e o stradă cu sens unic
trec prin ea ca printr-o sită
Deseară
mă adun de pe trotuare
un câmp de maci
un câmp cu cruci

La mâna a doua.