agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6545 .



În derulare de la Chișinău lansarea de carte a Mariei Gold și Florian Silișteanu
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2006-08-22  |     | 



E dimineață, o dimineață ca oricare alta... telefonul sună... și ce dacă sună, doar nu e prima oară. Noi suntem la 60 km de Iași... și ce dacă, mă întreb, nu e nici o problemă vă aștept. Nu ne aștepți, să fii pregătită de plecare, am trecut, te luam și direcția... Ce direcție? Uite cine s-a găsit să-mi facă mie program, banditul de... iar telefon, indicații... trebuie să ajungeți undeva pe la Y6... alt telefon, suntem de la romtelecom și vrem să instalam un telefon la Y6, păi da, cred și eu, că dacă mătăluță mergi cu rooming-ul activat în Ro, mi-ai mâncat și ultimii cenițiori. Trecem peste protocol, o cunosc pe Maria parcă de o veșnicie, pe ea am recunoscut-o... mă uit la cel ce conducea mașina și mă întrebam ce-o fi făcut cu banditul, unde o fi, îndrăznesc să întind mîna și să mă recomand: Maria... nu, nu se poate e chiar banditul în persoană, doamne ce frumusețe de bărbat, dar acum degeaba, o să vă dați seama că am dreptate, dar asta mai târziu.

Hai, cum să merg așa trebuie să-mi iau și eu ceva... nu vă dați seama cred, cum sunt eu, dacă unul zice hai că vin și te iau la Dallas, eu nu mă împotrivesc, acum nu era vorba de Dallas, ci, doar de Chișinău, la o distanță de 170km, dar oricum tot plecare se cheamă... direcția casă, că doar eu eram de serviciu. Câte ceva acolo, numai pașaportul să nu-l uit, că în rest nu aveam nevoie de nimic. Gata, direcția Sculeni. Fără prea multe evenimente, doar taxe la intrarea în vamă și la ieșire, dar am avut noroc de autografele lăsate acolo, ne-au ținut loc de portofel...

Șoseaua Sculeni – Chișinău aproape ca șoselele noastre, adică găuri de toate mărimile și petice și astea pe unde mai erau, din nou telefon, o anunțăm pe Silvia că deja am intrat în Chișinău. Hotel Zarea, spune Silvia, acolo trebuie să ajungeți. Silișteanu nici nu așteaptă să afle exact unde este hotelul că deja a și închis telefonul. De aici a început aventura noastră cu dus-întors și invers. Pe marginea străzii două femei, oprește mașina așa cu încetinitorul fiindcă după ochiul Siliștenilor a înțeles că nu trebuie să deranjeze... de ce mi-ai luat bărbatul? și trosc cu o sacoșă în cap, nu, nu lui Sile, nu, aici nu poate întreba de hotel că sigur... mergem mai departe pe străzi, nu contează noi o ținem tot înainte. Nu vă supărați, cum ajungem la hotel Zarea? Păi e prea greu, stați să număr, să nu faceți prea multe cercuri, da, al cincilea semafor, orientativul să fie academia de... mașina pornește, mă gândeam că fără Sile... stați domnu, că nu am terminat de spus... altă dată, probabil își spune șoferul în minte, tot înainte... hotel... a nu, nu pe aici ați încurcat Zarea... a nu ițele, păi vă întoarceți și de la al... semafor la stânga, am avut mare noroc, am nimerit poliția. Vă rog trageți pe dreapta să vă explic. Și ne-a explicat, cu poliția în față... Iată-ne ajunși la recepția hotelului, de la atâta căutat, când am ajuns, Silișteanului i se părea că am greșit hotelul că al nostru se numește Zenit... avem și noi camere rezervate... aha, pe numele domnului Dragoș? Cine știe cine e Dragoș, că doar Silvia nu a făcut nici o operație, dar nu contează. Completați vă rog anchetele... și să vedeți ce minune, am nimerit drept la etajul șase, am crezut că de fapt poliția ne-a jucat o farsă, eu la secția 1 și siliștenii la a 2-a...

Ne întâlnim cu Silvia, care o ținea numai într-o fugă... cafea și ne trezim la Stejăriș undeva la 40km de Chișinău. Mă gândem cum vom găsi la întoarcere hotelul... dar ne vom descurca. Toți Siliștenii adunați de prin toate popoarele supărați la maxim îi tot spuneau Silviei că nu se poate ca ei să fie umiliți cu o asemenea masă. Aici trebuia să vină tot poporul agoniei și tot mai rămânea câte ceva. Ambianță, peisaj, aer și noi care ne minunăm când de puiul umplut care ,,ouase`` niște ouă de prepeliță, când de sărmăluțe, salate cu piept și fără piept, frigărui, grătare și multe, multe altele. Aha, am uitat peștele cu mujdei și tocănița cu mămăliguță, doamne, ce să faci, eu eram la regim de iaurt și toate produsele lactate, ce să fac acum ? Noroc de Silvia, că a ieșit din restricții și am putut gusta și eu câte ceva... vorba vine: numai azi, că de mîine, gata!

Totul organizat ca la carte. A doua zi la Valul lui Vodă, cică să vedem Nistru, dar Siliștenii erau prea obosiți și se părea că am ratat. După ce se lansaseră cei doi la „frunză verde și-o lalea” după nu mai știu eu câte pupe, Silvia nu se lasă și ne trimite la o bere + ce-o mai fi, cu tinerii și mai puțin tinerii poeziști din Chișinău, sub conducerea aceluiași Domn S. Din sfert în sfert de oră suna telefonul și Silvia își tot anunța venirea peste exact o jumătate de oră. Vine ca un val din timpul furtunii: hai, gata, trebuie să ajungem, suntem așteptați cam de o oră! Din nou ieșire din Chișinău, dar în sensul celălalt - drumuri înfundate, întoarceri și în sfârșit a dat domnul (a nu se face confuzie cu Domnul S. ) și am ajuns. Lume, lume, rock, populară, ceva manele, tango... ei și ce dacă era deja ora două a.m, nu se făcea plajă că nu răsărise luna, dar baie, da, aveam impresia că sunt la mare. Din nou mese cu bunătăți, vizităm și beciul să ne alegem vinul și... și mai ce? Trebuie să mergeți ca să vedeți fiindcă eu deja am pierdut firul, noroc de Diviza care făcuse un ghem, să recunoaștem drumul la întoarcere... locația Zarea, ora? Dar ce mai contează, se făcuse deja dimineață...

Scularea! Mă uit la ceas și nu-mi vine să cred, ceasul a devenit prieten bun cu prânzul. Trag repede hainele pe mine si mă alătur grupului vesel care mă aștepta. Noua locație – cafeneau Lu’ Divizatu. Comand o cafea și multă, multă gheața așa cum îmi place mie. După mai multe povești, râsete nesfârșite și desigur nelipsitele pupe, Divizatul, gândind că în felul acesta va primi recomandări super-bune pentru Sf. Petru, ne îndulcește nouă, celor două Mării, ziua cu binecunoscutele Bucurii ale Chișinăului. Gata, ne îmbrățișăm cu Diviza, desigur, așa mai divizat, fără Silvia, care era deja în drum spre mare...

..............................................................................................................



- Stanislav, ce zici putem porni banda?
- Banda!? se miră el, nu am avut timp să fac montajul, totul e brut.
- Nu e nimic, așa brut e bine, păi nu așa a fost?


*** Fără nici un montaj, fără nici o cenzură, pentru voi toți din sala bibliotecii municipale "Onisifor Ghibu" din Chișinău se va derula lansarea de carte a Mariei Gold și Florian Silișteanu.




Radmila Popovici: Va salut pe toți adunați în această sală modestă dar plină de carte după cum se poate remarca, la o serată a poeziei, poate pioner, deoarce din câte am cunoscut eu personal pentru prima dată vin oaspeți de dincolo de Prut și vor să ne încânte cu ceea ce se numește cu adevărat poezie.


Silvia Caloianu: Nu pentru prima dată...


Radmila Popovici: Pentru prima dată cu lansare de carte la care am participat eu, de asta e mult mai bine să prezinți tu.


Silvia Caloianu: Vin în Chișinău foarte mulți de peste Prut...


Florian Silișteanu: Să filmezi bătrâne tot...



Silvia Caloianu: Acest eveniment nu se întâmplă pentru prima oară, vin la Chișinău foarte mulți scriitori de peste Prut. Acum se află aici și Florian Silișteanu. Doamna Natalia, gazda acestei biblioteci poate confirma că aici se organizează mai multe lansări de carte cu scriitori de peste Prut. Astăzi ne bucurăm să avem aici printre noi pe cei care au făcut cale lungă să ne aducă poezia lor aici la Chișinău, poezia sub semnătura lui Florian Silișteanu și romanul Mariei Gold, care vine tocmai de pe alt continent, dar ea este româncă. Asta e o mica prezentare pe care o fac eu și sunt puțin intimidată de faptul că deși invitați nu a venit nimeni de la Uniunea Scriitorilor. Suntem aici cei care ținem mult la Florian Silișteanu și la Maria Gold, cei care îi cunoaștem și acei care ne cunosc pe noi și ne-au crezut pe cuvânt că a meritat să vină pentru poezia lui și pentru romanul Mariei Gold. Le mulțumim pentru prezență și dăm cuvântul acelor pentru care am venit aici. Să începem cu Florian Silișteanu care este un prezentator desăvârșit.


Ion Diviza: Silvia poate vorbește și Maria că a venit așa de departe...


Silvia Caloianu: Poate vorbi oricine, eu nu sunt moderatoare am sărit așa cu vorba, după cum am convenit poate să spună fiecare câte ceva, este liber. Te rog Florian!


Photobucket - Video and Image Hosting


Florian Silișteanu: Într-o joi cam pe la prânz eram și eu cetățean al României, în aceeași joi spre seară, intimidat de ce se întâmplă prin lumea poemelor și prin lumea viețuitoare, mi-am zis eu în joi seara aia, că bine ar fi să port și eu numele tuturor femeilor, adică, să fiu și eu cu fustă, cu cercel la ureche, uitați la Hose Poablo cum se uită la mine și zice, că uite a înnebunit Silișteanu... Și chiar am înnebunit pentru că se făcuse deja joi noaptea și astăzi m-am gândit să mă numesc și eu Silvia Caloianu, deci o aveți în față pe Silvia Caloianu, iată-l pe Florian Silișteanu acolo, și așa pe sticlă să spun doamnelor și domnilor, că astăzi urmează un eveniment uluitor de important, nu pentru mine, ci pentru cea care se află aici, pentru că, este debutul ei în viață, în iubire, în moarte, în naștere poetică. Este vorba de Maria Gold, ea va fi luminoasă aici prin romanul pe care cu siguranță îl veți citit, nu pentru că vă spune un nemernic așa ca mine, ci pentru că, în cartea aceasta se ascund absolut toate secretele pe care le duceți și dumneavoastră, mai ales femeile, ați trecut prin multe emoții alături de amanți, de iubiți, de absolut tot ce înseamnă dragoste pe lumea aceasta. Dincolo de toate acestea, cele două cărții: Jurnalul meu de măritată al Mariei Gold și această cărțulie, cărticică de poeme, Fratele meu Dumnezeu au fost imprimate la editura Semne în București; coperta este neagră, scriem întotdeauna cu alb pe copertă, există tendința de a complica uneori - noi am vrut să fie simple. Jurnalul meu de măritată semnat de Maria Gold, sper să aducă în scriitura de astăzi un curent care l-aș denumi simplitate, cred că este nevoie de normalitate în primul rând în proză și abia apoi în poezie.

Romanul va fi prezentat așa, pentru că, e bine să vorbească chiar Maria când o să simtă nevoia, că trebuie să vorbească în sfârșit și ea lumii. Este cel mai bine să vă povestească autorea, de ce a scris cartea acesta, pentru cine a scris-o și dacă merită cumva să rescriem ceea ce trăim pentru că, dincolo de fotografiile care ni le facem când ne scoatem buletin sau pașaport, dincolo de interviurile pe care le dăm la ofițerul stării civile când se uită și el știe sigur că de bună voie și nesilit de nimeni te însori cu Maria Gold și stă și se uită ce-o să zică ăsta și tu spui: firește, da, cu toată dragostea. Pe urmă primarul și el se uită cu gura căsacată în viața ta și zice ăștia se însoară iată aici Radmila, Silvia și toți oamenii de aici, noi, ne însurăm așa cu viața... și îți bate la ușă a doua zi un nebun și zice: bă, am venit să vă plătiți factura la lumină de viață și de răcire de viață, și de încălzire de viață, s-ar putea să nu avem șfanți la noi, s-ar putea să nu avem la noi decât inimă și în momentul, când nu ai nici una, nici alta, înseamnă, ca ai devenit liber și te-ai înfrățit cu Dumnezeu. Există aici o comunitate poezie.ro: Ion Diviza, Hose Pablo, Andrei, Mihai Cucereavi...și salutăm aici pe distinșii oameni, nici nu le știu numele, nici nu știu ce să spun mai departe, doar că sunt emoționat, că ați sosit și nu mai sunt locuri pe scaune. Firește că am fi putut să facem un scenariu să punem cinci scaune ca să nu ne facem de rușine la televizor, în felul acesta sala era plină, dar aici nu că sunt scaune, nu că sunt struguri pe masă, important este că aici sunt oameni și oamenii sunt cei care trebuie să râmînă. Revenind la Maria Gold, aș vrea s-o invit să spună câteva cuvinte, aș vrea să petrecem așa o îmbinare de cola, apă, șampanie, mai ciugulim să nu ne vadă cel de la cameră care filmează că mai și luăm câte un strugure și îl ronțăim și să ne simțim cât se poate de liberi. Aș vrea să ne simțim așa, să putem vorbi dacă există întrebări, să fim așa liberi, să nu fie nimic bătut în cuie.


Silvia Caloianu: Poate actorul Sandu Aristin Cupcea să citească, să încerce să recite, să lectureze o poezie de a lui Florian Silișteanu, ceea ce nu e chiar ușor, adică, să ne spună sentimentul pe care îl are la cititrea poemului.


Photobucket - Video and Image Hosting


Florian Silișteanu: Noi nu ne-am pregătit nici în cameră, nici sub cameră, nici în cheie, nici sub cheie, ce facem noi, ce spunem noi, cum vorbim, cum ne îmbrăcăm, ba da, la îmbrăcat, că așa se face, că nu mai avem bărbi, nu mai am mustăți, cică sunt și eu om, parcă până mai alaltăieri eram om? Dar e meritul ei... te rog Maria să spui cum ți-a venit ideea de carte, să spui exact ceea ce vrei tu să spui.


Maria Gold: Eu o să spun câteva cuvinte, foarte puțin...


Silvia Caloianu: te rog mai aproape de microfon, fiindcă eu voi transmite emisiunea aceasta.


Florian Silișteanu: Caloianca, tu și când dormi vorbești așa? O interesează pe Silvia Caloianu sunetul, sufletul de la microfon!


Photobucket - Video and Image Hosting


Maria Gold: Până acum șase luni am vorbit foarte mult și nu am scris nimic, de acum șase luni am început să scriu și nu mai vorbesc, ce să spun? Traiesc în Dallas, în Texas și Dumnezeu a vrut ca astăzi să fiu prima oară, să scot cartea mea în lume aici, a trebuit să trec granița pentru asta și nu știu de ce. E prima dată când sunt la o lansare de carte, deci, nu am fost niciodată, nu am facut parte din lumea asta așa frumoasă. Îmi pare bine că am intrat într-o lume extraordinar de frumoasă, cu oameni frumoși și luminoși și n-am scris niciodată înainte de această carte, dar în toți acești ani, undeva în interior am avut o voce care îmi spunea mereu, o să scriu despre asta, asta n-am să uit și când am început să scriu pur și simplu nu m-am mai oprit. Romanul e scris într-o lună și am dormit o dată la două zile ca să scriu (între timp noi și vorbeam prin distanța chatului, se aude vocea Silișteanului) nu, nu vorbeam, nu ne-am cunoscut, ne-am cunoscut după ce cartea mea a fost gata. Florian m-a ajutat practic, el a fost primul care a citit cartea. Ne-am cunoscut pe situl de poezie acolo unde publicăm amândoi și el mi-a citit cartea și mi-a spus că e buna!


Photobucket - Video and Image Hosting


Florian Silișteanu: Desigur că a fost... nu, cartea nu este bună, dar cum poate să cucerească un barbat o femeie, dacă cu aia nu, cu aia nu, și distanța cu băltoaca aia de ocean pe care nu poți s-o treci, atunci am zis: femeia aceasta va fi cucerită definitv și desăvârșit, pentru că, scrie uluitor de bine. Nu este un roman de ficțiune, nu e documentar, este viața pur și simplu, așa cum o trăim și nu așa cum fac unii prin guvern sau prin fața camerei video, așa cum stă aici fiul Silvei și trebuie să stea Silișteanu să răspundă da, nu, respiri la cinci secunde, nu, viața trebuie să fie și în parlament și în guvern și pe stradă și la televiziune cum este în sufrageria casei noastre, fiindcă atunci cu siguranță vom ști la ce să ne așteptăm. Degeabă îl verdem noi pe Silișteanu, că pare om serios și cum scapă el de lume, deja se duce, scoate pistolul atacă o bancă... ar trebui să o atac, că e nevoie și de asta. Asta se întâmplă cu romanul acesta, te-am întrerupt ca de fiecare dată, poți să continui acum.


Maria Gold: Într-o familie ajunge un vorbitor, cineva trebuie să facă restu...


Photobucket - Video and Image Hosting


Ion Diviza: Eu aș dori să intervin aici cu un catren:

Mariei Gold la lansarea volumului Jurnalul meu de măritată:

Ne vorbește inspirată
Cum ajunse măritată.
Însă nu ne-a povestit
Cum, întâi, s-a loGOLDit.


Photobucket - Video and Image Hosting


Florian Silișteanu: Da o să încercăm să devenim o familie largă așa cum suntem noi aici ce vreți să vă mai spunem altceva, a mai avut loc o lansare, e culmea, nu în țară la noi, am lansat carțile astea. Noi suntem conștiienți, că nu toată lumea știe de Florian Silișteanu, dar vreau ca toată lumea să afle de femeia aceasta, de Maria Gold! Prima lansare a avut loc în Ucraina în absența Mariei, care era în Dallas și am lansat și acolo chiar și la ambasadă - la nebunul, frumos, mie mi se pare așa și un grozav patriot Vasile Târâțeanu de la Cernăuți, care s-a ocupat și a venit acolo toată Uniunea Scriitorilor. Eu nu știu, boier Cimpoi, ce dracu se duce doar când e un festival prin străinătățuri? E un academician de renume îl respectăm, dar să mai vină și la ăștia mai înalții și mai tinerei, uite generația lui Hose Pablo și trebuie să ne bage și pe noi în seamă, ăștia de la Uniunea Scriitorilor, pentru că și noi vom deveni clar membrii ai Uniunii, dar așa, cum vrea Pablo, cum vrea Andrei, cum vrea Silișteanu, cum vrea doamna, cum vrea Caloianca și cu mustăciosul acesta de Diviza. S-au lansat acolo pentru prima dată cărțile, eu am avut o reacție acolo și am rămas surprins, mi-a fost așa de ciudă, că nimeni nu se uitat pe Fratele meu Dumnezeu, toți, mai ales cuconetul, cuconetul și mai ales intelectuala, toate femeile s-au dus repede la roman și eu vorbeam acolo, așa ca un român din ăsta dat afară din casă și toată lumea se uita pe roman, adevărul, că dacă citești prima frază nu te mai oprești.


Silvia Caloianu: Păi de asta nu am început eu, o iau cu mine la mare...


Florian Silișteanu: Pe tine oricum nu te mai poate opri decât eu, eu sunt fericit că pot să fiu și eu în timpul vieții, cum mă laud eu, să asist la o prezentare de carte. Pablo tu ți-ai scos carte? Încă nu? O să vezi și tu, te vei cumnți, să vezi cât de important e să-ți vezi copilul!



Silvia Caloianu: Nu ai continuat gândul despre impactul romanului Mariei Gold la Cernăuți.


Florian Silișteanu: Toată lumea a fost cucerită, pentru că s-a și stat mult și la un moment, când am să încep să vorbesc fiecare dintre dumneavoastră o să vă uitați la ceas, să vă mai întrebați la ureche nu știu ce, o să mai ciugulim o măslină, asa s-a întâmplat, că oamenii pur și simplu s-au apucat de citit și eu mă uitam, dar și eu sunt un mare derbedeu și bandit, îi lăsam să se simtă și ei bine, ca să mă lase și pe mine să mă simt bine, am văzut cum au dat pagina, lumea se uită și zice ce-o fi vrând și femeia asta? La un moment dat eu tot vorbeam și iar văd, că a dat altă pagina, asta în decurs de câteva minute. Pot spune că sunt fericit!


Photobucket - Video and Image Hosting


Maria Gold: Vreau să mai spun ceva. Voi continua cu partea a doua și va fi experiența Americii, a mea și a multor români, care au trecut legal sau ilegal, care au ajuns dincolo, și au ajuns dincolo foarte mulți ilegal, am experimentat practic prima carte, dar zic, că în al doilea volum voi scrie.


Ion Diviza: Tot Mariei un catren:

Mare criză de bărbați
În SUA și România
Dacă, doamnă îi aflați
Doar la noi pe Agonia.


Florina Silișteanu: Prochipeasca așa îi zic eu: prochipeasca e aici lângă mine dacă dorește să spună ceva o rog, că poate prezint și eu un poem, două.


Silvia Caloianu: Te rog, să o prezinți frumos, că vreau să dau materialul la televiziune...

Florian Silișteanu: Doamnelor și domnilor: Maria Prochipiuc din Uganda, satul Zombi an Zanduna!


Maria Prochipiuc: Eu voi înceepe cu Maria, mai ales că purtăm același nume, dar mai ales, că în Maria m-am revăzut pe mine. Pe Maria pot o cunosc de 18 ore, dar mă simt atât de apropae încât aș putea afirma, că, a crescut sub privirea mea. În drum spre Chișinău am primit cartea Mariei, am deschis întâmplător, mi-am zis, poate reușesc s-o descifrez pe Maria cea din roman și s-o cunosc pe Maria cea din realitate, sau poate pe amîndouă. Voi porni de la acel pasaj:

Mă gândesc la mine la o mie de lucruri în același timp. N-am nimic la copil. Nici o hăinuță, nici o păturică. Poate o să mă ajute cumnată-mea. Are ea destule... Poate fac rost și de un pătuț de la careva... Simt cum se scurg din mine cheaguri mari și durerile nu încetează.
- Ai dureri? Întreabă o soră și se îndreaptă spre mine cu niște seringi gata pregătite de atac...
- Foarte mari...
- Îți dau o injecție?
- Nu, cred că pot să mă descurc... Mi-e teamă acum, de o injecție, după ce am trecut prin toate... Mai bine îndur durerile.


Florian Silișteanu: Dar sunt foarte multe capitole...trăite cu adevărat!


Maria Prochipiuc: Da, sunt, dar aici m-am oprit eu și te rog să nu mă întrerupi, îmi pierd firul. Orele au trecut, am citit aseară așa pe sărite din fiecare capitol, să-mi fac o părere. Înainte de a veni aici am întrebat-o pe Maria dacă acolo în roman e viața ei și mi-a confirmat că da. Maria a știut să-și aștearnă gândurile și mai ales o parte din ceea ce a trăit în această carte. Prima carte, cred că reprezintă ce poate fi mai frumos în viață și nu numai, viața cuprinde și bucurii și mai ale multă luptă. Între coperțile acestei cărții e o parte din viața autoarei, iar ceea ce va urma, chiar dacă a zis, că această carte e un experiment, cred, că experimentul e cel mai reușit. După, vei încerca să perfecționezi ceea ce vrei să spui, vei căuta alte cuvinte altfel să te exprimi, vei vrea cu adevărat perfecțiune, dar, eu consider, că aici este o realitate și o realizare desăvârșită. Voi reveni în final cu Maria Gold, am găsit ceva aici care merită spus în încheiere. Acum poate vrea să recite Florian.


Florian Silișteanu: Nu vreau să recit mă gândeam în timp ce vorbeai, că ne-am obișnuit cu asta, mergem pe la câte o sindrofie, pe la câte o lansare de carte și tot timpul se încearcă să...


Maria Prochipiuc: Eu, nu am ridicat în slăvi, dacă la asta vrei să te referi, eu am spus ce am simțit la citirea romanului scris de Maria.


Photobucket - Video and Image Hosting


Florin Silișteanu: Tot timpul voi femeile aveți obiceiul de-a vorbi. Așa și Caloianca de exemplu, de jumate de ceas am început aici, dar și la Iași face la fel și la Pitești, pe unde ne duce, deci începe popa slujba, dă cu cadelnița, vedeți (a sunat telefonul Silviei), uitați Dumnezeu trimite semne, tot timpul, deci e mortul pe masă, toată lumea se bocește în tăcere și Caloianca: dă, dă... vedeți nimic nu e întâmplător. Deci cum vă spuneam, ești cu mortul pe masă, toată lumea se bocește și Caloianu la un moment dat, ba șușotește, ba se îndrăgostește, ba omoară. Silvia Caloianu, putem să ne ascultăm, să discutăm? Te iubesc, te iubesc, te iubesc! Poate ne și prezentăm. Când auzi numele unui om, există ceva, fiecare nume e o victorie. Silvia, taci din gură! Diviza și cu prochipeasca, voi... mă scoateți din minți!


Ion Diviza: Vreau să spun și eu câteva cuvinte.


Florina Silișteanu: Ai răbdare bătrâne te-ai urcat în autobuz și nu ți-ai cumpărat bilet, deci stai frumos la rând. Există în fiecare nume pe care îl purtăm, o relație extraordinară, te poate înfrăți sau te poate distanța. Totuși să ne prezentăm: Radmila, Silvia, Victoria, Eugenia, Valentina, Elena, Adrian, Pablo, Cătălina, Tatiana, Maria, Vladimir, Gheorghe Bâlici- epigramistul, Mihai Cucereavi, Faina, Mariana, Ludmila, Sandu, Sandu, Igor, Boris, Stanislav, Ion Diviza, Maria Prochipiuc...(pomelnicul nu se termină aici)

(o discuție a Silviei în particular cu un domn la televiziunea națională este primul ei regizor de acum mulți ani... )


Florian Silișteanu: Atunci când Silvia, prietena mea termină fisele pe care și le pune în automatul vorbitor și nu mai are fise, atunci, am să mai spun și eu cuvinte, ăsta e paradoxul, că ea nu mai are fise și tot funcționează. Sunt de vreo două luni pe drumuri și încerc să sugerez în jurul meu aproape obsesiv ideea de simplitatea de a fi, cât se poate de direct, de simplu, de curat și de adevărat, chiar dacă, avem și noi pierdute acolo ceva șuruburi, care fac gălăgie, nu se deschid ferestrele dimineața, ne uităm în oglindă și vedem dacă suntem vii, nu suntem, dar în momentul în care ne-am auzit numele și stăm aici înfrățiți la un pișcot și la o apă minerală, cred, că nici nu poate fi ceva mai frumos...


Silvia Caloianu: Eu cred că cel mai bine acum, e să citești o poezie.


Florian Silișteanu:V-am spus eu și-a făcut rost de fise, bine, sigur că o să citesc și o poezie.


Ion Diviza: Trebuie să citești, că să știe în ce cheie să citească și ceilalți.


Photobucket - Video and Image Hosting


Florian Silișteanu: Nu știu în ce cheie, problema e că nu văd, dar o să mă ridic în picioare să fiu mai aproape de lumină. Aici la Chișinău sunt Florian Silișteanu și pe bună dreptate și vă spun așa cu foarte multă prietenie un poem la care eu țin foarte mult :

Noaptea iepurelui


Îmi place să mănânc la drum Pe marginea șanțului
da să fie iarba mare și deasă iarba să fie mare să nu
se vadă cum înfulec flămând din ospeția distanței

Azi și ieri nu ți-am scris
Mâncam

doar nopțile Eu mănânc nopțile la drum
atent
să nu vină păsările de pradă să nu-mi ciugulească firimiturile pe care o să le strâng
atent să le pun în ziar că vine noaptea cealaltă lungă și rece noaptea cealaltă în care femeile sunt păsări

stau și înfulec flămând și temător cu ochii în paișpe
să nu sosească iepurele nopții să-mi fure firimiturile pe care le-am pitit
le-am îndesat le-am întins și călcat la dospit ca să crească până dimineață pâinea cea nouă pe care o
voi mânca poate tot singur la drum în noapte în noaptea iepurelui

să nu căutați dimineață locul
nu-l veți găsi
singurătatea mea nu lasă loc nu lasă urme în desișul ierburilor
singurătatea mea gonește și acum cu urma ierburilor după urma alergătoare și ea după ea


Următorul poem:

Cerul lui Marin Sorescu


adam înspre Dumnezeu:

- Doamne! Știi cumva Marin e-acasă?

STRIGÃ-L!

- Marineeeeee ești acasă?
Doamne l-am strigat pe Marin și nu-mi răspunde

MAI ÎNCEARCÃ adame MAI STRIGÃ-L

- Marineeeeee! Mă ești acasă?
Uite Doamne l-am strigat din nou și
tot nu-mi răspunde

MAI ÎNCEARCÃ OMULE adam MAI ÎNCEARCÃ

- Marineeeeee! Ești acasă frate?
Ce mă fac Doamne? Ãsta, Marin fratele tot
nu-mi răspunde
- Strigă-l Tu Doamne -

MARINE! EȘTI MÃ OMULE ACASÃ?


Da Doamne sunt până...acasă
Vin imediat


Photobucket - Video and Image Hosting


Victoria Gherman, membră a federației UNESCO: Am să recit o poezie care este mai aproape de firea și sufletul meu:


Somnul din cui


Ploaia aceasta are mână de lut
E țipătul negru dintr-un suflet săpat
Cerul pe care îl desenezi
e oglinda în care te vezi

Să cântăm

Ploaia aceasta mână de are
în oglindă se vede fără picioare

Într-o zi la colțuri ascunși niște îngeri se joacă

Ploaia de mâine îmbracă

Prin lume umblă desculță apa mergătoare
Poate chiar domnul

ori cuiele
adormite-n picioare


Florian Silișteanu: Nu-mi vine să cred că acest poem e scris de mine, e foarte bine !


Photobucket - Video and Image Hosting


Hose Pablo:


Carmen


Nu pot locui în singurătatea asta a ta de femeie.
Vezi bine, s-au mărit chiriile și răspunsul pe care-l aștepți a fost îngropat fără preot.
Aerul nu mai doare!
Te-aș putea iubi, desigur, în cea mai cumplită absență.
Dar mă întreb atunci ce rost ar mai avea să punem între clasici poetul, să înfrigurăm sărbătorile și roțile de la mașina timpului, să le inversăm stânga cu dreapta, fața cu spatele, până în de dinspre
distanța aceea dintre lumină și nemișcare.
Sigur că te-aș putea iubi!
Despre frig nu știu mai nimic.
Deschide-i fereastra și lasă-l să intre:
ori el ori eu!
Nu putem respira păsări,
Aer e doar iubirea...


Photobucket - Video and Image Hosting


Sandu Aristin Cupcea, actor: La anii aceștia, să vii ca un învățăcel la examen, nu știu cum trebuie să te simți, cam incomod, dar e un examen care îmi face cinste, fiindcă pe drept cuvânt e o poezie frumoasă. Eu acum îmi dau seama, câtă adâncime în poezia asta, am mai citit și am găsit câteva poezii, care mi-au plăcut mult și chiar promit că o să le recit și pe dinafară.


Tăcerea când doare


Cred că vine o vreme când scrisul adoarme, când
oamenii mari se prefac în paltoane, când prin gări
marfarele trag la măsea, cred că vine o vreme în vremea asta a mea,
cred că și gripa și scaunul de la dentist au mai mereu
ceva de ascuns și e trist când pe sub halatul asistentei ei
văd pe măruntaiele orbului cum se îneacă în pântecul mortului.
Se dau dezlegări la cireșe, la plâns, se dau tot mai des
bilete la râs, se dau de pe câmp cu-mprumut stele din
cer, se dau iar la schimb nunta cu moartea, iarba cu fierul.
Cred că se face un drum și se pune asfalt la șosea și pe
sârme se pun așternut și un bulb de lalea din de galben
gutui, se tot pun pe la mese sătui veștile proaste în cui
Cred că vine iubito dinspre ceasul cel vechi nu mi se pare
mortul acela ce stă de priveghi în parcare. Stai liniștită.
e tăcerea când doare.


Maria Gold: Încă nu s-a scris poezia pe care vreau s-o citesc!


Photobucket - Video and Image Hosting


Boris, regizor


Lepădarea de timp a lui Adam


- Cetățene Adam!
Te lepezi de limba română?
- Nu, nu mă lepăd de limba română.
(se face semnul crucii de trei ori, se dă drumul cocoșului de lemn, celui de apă,- de aer , acestuia încă nu, după care se prăfuiește drumul cu cântecul lor)
- Cetățene Adam știi dumneata pentru care faptă ai pricină de ești condamnat?
- Nu! Nu domnule nu am cunoștință. Poate că Timpul domnule o fi făcut el ceva....eu -unul, El-altul. Nu, nu domnule eu nu am făcut nimic. Totuși din cântecul lui de piatră, Brâncuși a cioplit paserea cu trei aripi- Iată maica mea plângând...Nu domnule eu nu am făcut nimic.
- Cetățene Adam îți reamintim că te afli sub jurământ...și spui dumneata că nu ai făcut înțelegere cu piatra, cu semnul?!
- Vorbiți de Nichita-fratele domnule? Cu el am făcut înțelegere doar de viață domnule, și de pajiște , de cântec orb de duminică...
- Cetățene Adam de ce plângi?
- Nu, nu plâng domnule
doar mă lepăd de Timp în limba română


Florian Silișteanu: Unul dintre oamenii care mă încurajează este Adam Puslojic, traducătorul, poetul sârb, academicianul, omul. În urmă cu trei săptămâni am fost invitat la Tg. Jiu, s-a început o expozie internațională de sculptură, se face un film despre Brâncuși și am fost onorat ca împreună cu poemul acesta să trec pe sub Poarta sărutului, l-am recitat și va fi în filmul acela. Poate dumneavoastră l-ați citit pe poetul Ioan Flora, eu l-am cunoscut pe dl. Ioan Flora și vreau să vă spun că de câte ori am vrut să cunosc în viață oameni foarte importanți, oamenii importanți au murit, nu este o glumă, vă spun cu durere, de câte ori am vrut să cunosc și să ajung la cineva, să-l ating, ceva s-a întâmplat pe drumul meu, oamenii la care vroiam să ajung, ei plecau mai departe pe drumul lor. Așa s-a întîmplat și cu dl. Nichita Stănescu și cu foarte mulți. M-am născut, cred, mai târziu. Am aici un poem pe care vreau să-l citesc:


Adam întrebat
lui Flora Ioan poetul cel Mare


Ce mai știi frate Adam despre Flora al tău cum al serbiei toate
Despre moartea-mbrăcată în lemn scrijelită în coate
Ce mai știi despre iarbă despre Dunărea asta a noastră despre ploaia ce strânge de gât nourii-n glastră
Tot mai aprig frigul înalță pe deal țipătul dinspre absența unui metal
Iapa lui Flora a pornit într-o vineri la păscutul de seară spre deal
Ce mai știi frate Adam despre cal?

Dar Adam se preface și el în ușă de brad în scânteie de pasăre de Nichita se preface și el în poem ca și când
Calul lui Flora era calul Adam din pământ

Este o oră o alta de dat prin gara de nord
Unde iată parcă vine Flora domnul pășind ca un lord
Trenul expres pleacă spre Belgrad pleacă de-acum
Un minut mai devreme postum

Ce mai știi despre Flora al serbiei toate?
Mai nimic spune Adam, mai nimic...
Iapa lui Dunărea se preface în toate

Sibiu 13 februarie 2005



Maria Prochipiuc: Despre Florian Silișteanu nu vreau să spun prea multe, l-am cunoscut la o lansare de carte la Craiova, era undeva printr-un octombrie a anului 2003. Vocabularul înafara poeziei lăsa mult de dorit, stăteam la distanța unui cuvînt față de el. Despre poezia lui am scris, am scris un eseu cu doi poli, la celălalt pol - Bogdan Geană. Tocmai de asta nu voi spune nimic referitor la poezie, ci doar faptul ca aproape toate poeziile poartă numele unor femei. Cea pe care o voi recita cuprinde în versurile ei numele tuturor femeilor din lume.


Să mori într-o lacrimă
cine ești tu FEMEIE?


Știu că uneori femeia umblă la icoane și le tot aranjează ba după sfântul zilei ba după închipuirea de noaptea trecută.
Știu că femeia uneori merge la fântână și aruncă ciutura prin oglinda ultimului pătrar.
Spre dimineață își caută bărbatul prin manualele de istorie dar degeaba niciunul nu i se potrivește cu toții au aparținut unei alteia.
Când întunericul dă să bată la ușa pântecului pe cer încep să zornăie din nou bănuții de aramă. Pe urmă poate te prinde și pe tine îmi zic te prinde somnul la frontiera căruia cineva dă de pomană ziua de mâine.
Știu că pe tine Femeie te caută Domnul mai ceva decât pe bărbatul. Cum altfel s-ar putea de vreme ce prin livada ucisă copilăria încă șchioapătă. Ei da! Pe tine femeie lumea te caută încă pe etichetele de la fabrica de textile romarta pe spatele cutiilor de chibrituri ori în ultima vreme prin textul de pe biletul de tramvai care și ăsta face reclamă la cine știe ce șampon.
Mai știu femeie cum că prin Gara de Nord de ieri dimineață trag și mărfarele ce aduc muncitori pentru schimbul trei ăia de scriu poezii și mor mai apoi într-o lacrimă.
Da femeie! Multe știu despre tine numai că la ușa bisericii în dimineața acestui poem cineva a întrebat cum arăți....Și eu neștiind mai nimic despre tine am șoptit doar că răspunsul nu poate călători în nici-un chip că femeia pe care o căutăm se ascunde în sunetul iute și spart al biciului acela ce încă se înfășoară pe spatele Domnului nostru Isus


Ion Diviza: Þi-am făcut și ție un catren

Lui Florian Silișteanu autorul volumului Fratele meu Dumnezeu

Adam, bărbatul de-nceput,
Zidit de Dumnezeu din lut,
Cu Silișteanu se combate
Căci ăsta Domnului i-i frate.



Silvia Caloianu: Vreau să vi-l prezint pe Florian Silișteanu și un pic altfel. El este și organizatorul Festivalului de la Pitești (desigur că Sile vociferează), stai, să-ți spun de ce, Cătălina Rusu a venit cu o piesă pentru a descreți frunțile, dar lumea nu știe de ce, hai laudă-te te rog eu! Florian este unul din inițiatori, dar și organizatorul Festivalului Curierul de Pitești.


Florian Silișteanu: Este singurul festival de muzică particular din România, unde, niște oameni își cheltuiesc paralele ca să promoveze talente. De vreo doi ani, vin tineri din mai multe țări și eram tare mândru, când îi vedeam pe ăștia cum se ciupesc de șale, că de vreo doi ani cei care vin din Republica Moldova înșfacă premiul cel mare și pleacă spre Chișinău. Au încercat unii pe acolo ba o pilă la juriu, dar eu nemernicul, m-am dus la microfon și am spus pe față, ce se încearcă. Atunci am zis numai cine se naște poate să și moară, cum să mori dacă nu te naști? Vin copii extraordinari de buni și anul acesta mă voi strădui, ca cel care este bun să rămână în picioare.


Photobucket - Video and Image Hosting


Silvia Caloianu: Aș vrea să vă prezint pe pianistul Serghei Constantinov, care v-a întâmpinat la venire cu muzica lui și care va participa anul acesta la festival. Tot aici este și Cătălina Rusu, care anul trecut a luat premiul I la estradă. Cătălina a venit cu un cântec, o surpriză, aflând că Florian Silișteanu este aici. Ea ne va cânta, ca să mai descărcăm atmosfera.


Florian Silișteanu: Vreau să vă dedic tuturor un text, te rog Pablo să citești tu... pănă la urmă recită Maria Gold.


Photobucket - Video and Image Hosting


Cintec orb de duminica


Se tot din spre bratul tau pamantiul dus-crapat
Focul iar ascunde sub scanteia lui ingerul neîntâmplat
Largu-i dansului de dinspre apa mare
Pasarea cu pene ude de incuibarind ce are inc-un cuib
Chiar pe linia de pusca in si dinspre rasarit catare

Îspre trag si cu dinspre adancime trag spre geamandura
Cintec despre orbul de duminica nevazut de corb
Dinspre pantec si lumina si de tine de distanta
Ma las iar nascut in femeia care coase stelele
pe cer pe dos cu ata
De aceea nu se face niciodata dimineata
pentru orbul de duminica ce-nvata apa
sa o calce si sa spele cu picioarele
mainile- clarvazatoarele

Trec pe rind salvari si pompieri
Ingerii ascunsi in halate de brancardieri
trec pe rind sa o sarute
A murit fara lumina
intr-un accident banal
Ziua cea de ieri
s/a izbit de mine-n frunte


Photobucket - Video and Image Hosting


Sandu Aristin Cupcea, actor:


Satul cu paseri


Nu am sărutat niciodată o lebădă Ieri am luat diplomă de la centru cultural pentru bună purtare pentru că am lăsat umbra să locuiască o vreme în cutia unde mama ține încă buricul nașterii mele
O întreb pe femeie cum se scrie niciodată și ea spune că uite așa așa și așa MEREU se scrie...pe urmă pleacă
Niște copii îmi bat dimineața în fereastra pe sub care odinioară camioane lungi treceau cu fier vechi spre fabrica de la Galați
Nu am sărutat niciodată o lebădă de teamă ca nu cumva să mă trezesc lebădoi fudul și țanțoș umblănd cu rang prin cine știe ce ogradă plină cu boabe de orz gâște rațe și cocori bolnavi de gripa aceea de la țară
De aceea dacă într-o zi Domnul nu mă mai sare la număr când face prezența îmi zic să ridic un sat al păsărilor
Și din lemn de fiară-amară la intrarea în satul meu cu păsări am să fac o cruce. Pe ea să se așeze Domnul când vine seara obosit de la numărătoarea oamenilor și a norilor ca eu să-l întreb mai apoi ..- Doamne! Fericit m-aș duce ca o piatră-n vârf pe cruce...Voie am? Iar Dânsul strecurând pe sub streașina ochiului o lacrimă să-mi răspundă...- Mergi fiule ... în satul acesta văd că și păsările se poartă ca oamenii


Photobucket - Video and Image Hosting


Maria X, reprezentanta unei asociații de promovare a femeii din India cu sediul în Chișinău

Nu prea ne permite timpul să mai stăm și vreau câteva cuvinte să spun din partea mea personal celor ce astăzi au o prezentare de carte. Cred că fiecare, care se afla aici, își dă bine seama, că poezia adevărată vine din ceva spiritual, din sufletul mare. Și ca spiritualitate poezia întotdeauna trezește atât mentalitatea cât și sufletul, ea înalță și înaripează oamenii și noi acuma vedem o comunitate de oameni a căror inimi bat la unison. Când conștiința noastră descoperă adâncurile vieții, nu privirea noastră artificială asupra vieții, ci o privire reală, descoperim în primul rând ceva înălțător, pentru că este un adevăr real și vreau din suflet să mulțumesc eroilor zilei de astăzi: Florian și prietena de alături, care este doamna Maria Gold și cred, că ea, este o muză adevărată, care își joacă cu adevărat rolul în crearea poeziei. Pe toți cei din preajmă îi salut fiindcă un asemenea zbor al poeziei chiamă la un răsunet al sufletului.

Vreau să doresc autorului acestor poezii de astăzi, ca în viitor să se întâmple atingerea unor profunzimi. Atunci când nu cunoști bine limba, atunci simți mai bine poezia, subtilitățile poeziei, care se simt în timbrul vocii, în tot ce s-a vorbit, iar eu am avut o dispoziție extraordinară si am savurat tot ce s-a petrecut aici. Toate acestea, să dea Dumnezeu să meargă cu dumneavoastră pe făgașul vieții. Ceea ce faceți dumneavoastră, este o misiune spirituală. În timpul vieții, jucăm mai multe roluri, dar uneori uităm de misiunea principală care ne este dată și anume: oamenii care sunt înzestrați cu talent țin minte și de aceea ei sunt întotdeauna solicitați să vă călăuzească în misiunea aceasta.


Photobucket - Video and Image Hosting


Ion Diviza: În final, că așa mi se pare, aș dori să le dedic celor doi câte un catren.


Jurnal de însurat

Sunt soțul fericit, la o adică,
Am fost deștept de tânăr să mă-nsor
Și iată îmi mărit a treia fică…
De-aș mărita-o și pe mama lor!


Photobucket - Video and Image Hosting


Jurnal de măritată

De căsnicie ce să spun?
Alerg ca o furnică,
Bărbatul meu e tare bun…
Dar nu-i bun de nimică!


Maria Prochipiuc: Așa se pare, că întîlnirea noastră de astăzi se apropie de sfârșit, ce pot spune, e că nu mă așteptam la o asemenea desfășurare, eram obișnuită cu ceva planificat dinainte, cine trebuie să vorbească, cine va recita… poate de asta suntem acum aici toți cei dintru început, fiindcă libertatea exprimării a stat pe buzele tuturor. După ce Cătălina ne-a încântat cu melodia ei, dedicată nu numai Silișteanului, ci tuturor participanților, vreau să închei eu această manifestare cu următoarele cuvinte, scrise chiar de Maria și care se potrivesc de minune momentului.

Azi e ziua noastră? Nu, nu cred. Azi e ziua lor. Ziua noastră a început de mult, azi facem pauză și începem din nou de mâine. Vezi, de ce spun astea? Fiindcă azi nu ești tu. Azi ai făcut o pauză de tine. Tu cel al meu, te întorci diseară ori mâine, când toți au plecat la casele lor. Așa că stau aici, în rochia mea albă, nemireasă, nu plâng, e doar un strop jucăuș ce vrea să iasă pe gene. Azi nu sunt eu, eu cea adevărată nu primesc atâtea pupături într-o zi. Măine, mâine când toți pleacă, viața mea începe…


Photobucket - Video and Image Hosting


Photobucket - Video and Image Hosting


Photobucket - Video and Image Hosting


Photobucket - Video and Image Hosting


Photobucket - Video and Image Hosting


Photobucket - Video and Image Hosting




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!