agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1381 .



privirea, eu ºi ei
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [castleless ]

2006-12-17  |     | 



15. De curând am descoperit ceva interesant. Îmi trag pleoapele peste lume. Pleoapele care îmi opresc doar vederea, nu ºi privirea. Privesc fãrã sã mai caut sã “vãd”. Mã uit la ceilalþi inert. Fãrã vreo pornire interioarã. De regulã privirea mea e / era activã. Cãutam, cercetam, doream. Acum mã uit la oameni indiferent (ceea ce nu se intampla prea des). Poate cã nu mai caut, poate cã am gãsit. Poate cã ºtiu sã nu mai caut în fiece om care îmi trece prin faþã. Însã nu asta îmi pare important ci senzaþiile adiacente. Privirea-mi se întoarce cãtre interior însã nu la modul egocentric ci spre un univers interior, spre un spaþiu în care nu mã aflu “eu”. Este spaþiul care îmi aparþine ca existenþã. În acele momente mã simt cetate cu porþile închise ºi podul ridicat. Ceilalþi imi devin mult mai indiferenþi. Poate cã asta vine de la acceptarea singurãtãþii (oamenii obiºnuiesc sã-ºi ascundã / ignore singurãtatea cu diverse pretexte – am prieteni, am pereche, am rude…). Am vãzut cât suntem de singuri, am înþeles cum unicitatea fiecãruia înseamnã sigurãtate interioarã. La început m-a speriat ºi am trãit cu disperarea cã nu gãsesc prietenii potriviþi, m-au chinuit relaþii de care nu eram satisfãcut fiindcã perechea nu-mi umplea singurãtatea ºi deznãdãjduit fiindcã îmi dãdeam seama cã niciodatã nu voi gasi pe cineva care sã reuºeascã aceasta la un nivel profund ºi permanent. Iubirea poate umple golul dar e atât de rarã… Am trãit cãutarea intensã a cuiva care sã mã inþeleagã. Dar am acceptat la un moment dat singurãtatea. Atenþie, vorbesc doar despre singurãtatea interioarã, la un nivel intim, profund. ªi zic acceptat nu în sensul constrâns (a accepta ceva obligatoriu) ci în sensul în care accepþi frumuseþea unui peisaj, a unui munte. Din singurãtatea asta acceptatã apare ºi regãsirea de sine în niºte coordonate pe care nu le-am mai atins pâna acum.
Acesta este rãspunsul pentru acel curent filosofic (lapsus… - a! existenþialiºti!) care se întreba despre “facticitatea” omului, despre angoasele sale, despre singurãtatea sa. (cu reprezentanþi - sartre, camus, kierkegaard, proust). Nu e un ceva pe care sã-l pot bine exprima în cuvinte, însã trãirea am gãsit-o ºi ºtiu cã este posibilã. E dificil de ajuns la ea, presupune multe cãutari, trebuiesc depãºite multe obstacole interioare, însã aici ajuns …
Numai cã dupã atât de multe cãutãri, cãutarea în sine devine un obicei greu de dezvãþat. Ceea ce ne poate duce la – (nr 17).

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!