Oglinda ovală
(Stradela Vântului)


Era de-acum un cântec ce mărginește marea. Tu vrei să-ți povestesc. Eu vreau să privesc și să ascult. Sunt obosit și risipit. Mă urmărește povestea din casa de la numărul doi.

Se făcuse târziu. O respirație caldă și-o clipă ce nu vrea să treacă. Dintr-un ecou al tăcerii, pe urma albastră a serii, privirea-mi căzu pe oglinda ovală. De acolo, din ea, se prelinse pe ramă imaginea ta. Se opri o clipă pe galbenul peretelui de la numărul doi. Iși scoase din buzunar trei brichete albastre, o pipă și-un zar. Ti-ai aprins pipa și-ai pufăit. Ai început să faci rotocoale. Te-ai agățat de ultimul și-ai plutit în Stradelă. Spune un număr! mi-ai zis. Șapte, răspunse o șoaptă. Hei, vis! mi-ai răspuns tu. Un număr de zar. Eram de acum în curtea cu scările gemene. Tu ai urcat scara din stînga, eu scara din dreapta.

Rătăcesc pe Stradela Vântului in căutarea casei cu scări gemene... Imi ghicise Pamhila că voi nimeri pe Scara lui Ioan dupa ce voi rătăci pe Scara lui Escher.