Nu stiu daca ceea ce scriu eu foloseste cuiva, cu atat mai putin daca place cuiva. Ceea ce m-a surprins placut a fost faptul ca exista totusi persoane, putine le numar insa care ma sustin. Am scris candva unui scriitor, nu-mi amintesc numele lui acum. Un necunoscut insa. Mi-a spus ca ceea ce scriu eu nu se poate numi arta. Lucrul asta nu m-a descurajat prea mult pentru ca eu nu faceam altceva decat sa imprastii niste ganduri. Insa in momentul in care am citit si partea a doua a e-mailului de la scriitor am citit esecul meu. Ceea ce scriam eu era in viziunea lui un nimic. Oare nimicurile totusi sunt importante?
Asta e explicatia pe care o dau faptului ca nu am mai scris. Bineinteles ca exista si una ascunsa. Aceea ca scriind traiam cu adevarat. Si pentru a trai cu adevarat platesti un prêt prea scump in viata asta: nebunia. Erau momente in care ma intrebam daca viata merita traita.