rup lacrimi precum aripi moi de fluturi
și tare-aș vrea ca zborul să nu doară,
obrazu-i nor pe care port săruturi
- cioburi sub talpi ce calcă-ntâia oară.

păstrează-mi vorba în ierbar de vise.
cândva am fost un pictor de iluzii
olog de umblet printre gânduri zise,
mersul în mâini mi-a generat confuzii

c-aș fi putut lăsa mai mult în urmă.
nu-s altceva decât handicapatul
cu plânsete mânate ca-ntr-o turmă
fără stăpân, cu-n cărucior palatul,

trăind pe roata ce pământul scurmă.