Șușoteli, șipote
de râu, de copii,
urlete, vaiete
pornesc pe-un glas
și se așează-n cercul violet,
cum în genunchi se sparg
de pietre și smulg
tăcerea firelor de iarbă,
și e frig afară...

în gol se rotesc
sunetele toate
cu-aripi negre
obosite de moarte,
și se apleacă la pământ,
se pornesc pe vânt
în dansuri de furtună,
spiritele se-adună
prinzându-se de mână,
și strigă, se frâng, se pierd,
se regăsesc pe lună,
plutind în levitație
și tac arzând în picături de ploaie…
e foc și pară,
e inundație...
și cerul se coboară
în potop de vise, de coșmaruri...

transcendente scene gri-amare,
pasagere capitole sumbre
scrise cu sânge rece,
cântate-n octave purpurii
pe când vremea trece,
vocile se numără-n ani,
iar viorile sunt zile,
ce-acompaniază ecouri de copile,
și se cutremură frunze...
de galbenul lor putred
toamnele fug înghițite
de râsul copacilor veșted,
ce sună a ierni crude,
și crivăț de stele,
lumini în lalele,
sfinte fecioare nude,
arhangheli coborâți de sus
spre a prevesti
prea măritul apus
s-apoi a muri...
...e pustiu între inimile mele...