agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2246 .



O micuță parodie pentru cei ce vor să știe
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [apeiron ]

2005-08-11  |     | 



Într-o țară oarecare unde proștii se dau culți
Și sunt, doamne, câtă frunză, câtă iarbă, deci: sunt mulți,
A venit pe lumea asta într-o zi de-ntâi april
A venit, cu pompă mare, o mândrețe de copil;
Toți ai casei – bucurie! Tata-ntreabă dacă are
Copilașul nostru candid, o puțică-ntre picioare,
Cercetează de-amăruntul și, când colo,-n locul dat
Nu era obiectul stimei ci doar unul mai... crestat!
„Asta este...” – zise tata, deși-i tună și îi plouă –
Bine că-i cum e să fie, că putea să aibă două!”
La o lună și jumate au venit nașul și nașa
Și, cum este obiceiul, botezară copilașa,
O pupără, o-nfășară și au dus-o la părinte
S-o scufunde, să-i dea nume și-alte câte cele sfinte;
La vreun an veniră iară să-i taie moțul trufaș
Și, apoi – te du în lume, scumpul nostru copilaș!
Și-a crescut fetița noastră, a crescut apoi cu timpul –
O mândrețe de fecioară cum n-a mai văzut Olimpul!
Ce-Afrodita, ce - Minerva, care Hera, ce - Diana?
Avea chip etern de Evă și-avea trupul ca liana,
A desăvârșirii poză era ea cu tot al ei –
Ce mai... spunem fără-nconjur: a mai brava-ntre femei!
Ba-ntr-o zi, când sta-ntr-o dungă și privea la cele stele
I s-a năzărit fătucăi să facă și poezele
Și-a-nceput ca să se joace brusc cu pixul și plaivasul
De pica-n extaz Apollo când mai colinda Parnasul,
Ba, contrariat de-atâtea calități fără prihană
I-a mai pus pe frunte zeul și, din dafin, o coroană...
Cât pe ce, cuprins de patimi și de o iubire castă
Șturlubaticul Apollo să o ia și de nevastă!
De vedeam cum se-nmulțește altă spiță printre zei,
Plămădind, cu pământeana, neamuri de apullinei!

Bine, vă-ntrebați acuma, pân’ la urmă care-i șpilul
Dacă-atât de minunat(ă) a ajuns acum copilul?
Este-un șpil, vă spunem, iată, căci, mai sus, am cam uitat
Să vă divulgăm că,-n noaptea-n care-au fost venit la pat,
Unde,-n leagăn, sta fetița ca-n placenta protectoare
Și-au pornit s-o hărăzească cele veșnic ursitoare,
Una dintre ele, beată, nu se știe cum a fost,
C-a uitat ea proroceala ce-o-nvățase pe de rost
Și, în loc să pună-alături de atîtea daruri rare
Și ceva bun simț - mândria unui om, chiar oareșcare,
A făcut din biata fată, brânză în burduf de câini,
De te-atinge, sări în laturi și te speli instant pe mâini!
Căci atâtea zoaie varsă ea pe ochi, pe nas, pe gură,
De te-ntrebi: nu cumva, frate, o greși mama natură?
Și, sub tragica eroare a divinelor instanțe,
Puse-n straie de prințesă chipul hâd al Babei-Cloanțe?
Nu cumva, sub spectrul ciumei ce avea să bată-n lume
A greșit nomenclatura și i-a dat al ciumei nume?
Nu cumva când fu să facă Dumnezeu și târâtoare
A făcut-o târâtură și-a uitat s-o mai repare?
E posibil orice lucru, e posibil oricea faptă,
Cum, de orișice, făptura asta candidă e aptă,
Și, în plus, ca o uimire eșuând în aporie
Cu condeiul ei sintetic scrie-ntruna, scrie, scrie...
Versuri șchioape, versuri fade, sosuri de cuvinte goale
Și, ca să convingă lumea, își arată cele poale,
Mai exact ce e sub ele, credincioasa păcătoasă,
Că așa cică îi iese ei poema mai frumoasă,
Numai mințile nu-i intră în extaticul ei cap,
Pentru asta e nevoie de maestrul Esculap!...

Morala:
Ce ți-e și cu poza asta, ia fă-ți domnule idee,
În mândrețe de făptură: parodie de femeie!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!