începutul nescris mai plimbă între noi câte un punct
parcă cineva și-ar bate coasa în dreptul ferestrei mele
în două acte, ilogic înăbuș ultimele încercări de rezervă

ieri, doar el cu umbre de alb în mijlocul secundelor
mă privea în trecut cu alți pași rătăciți de poveste
mă ținea în brațe clonând mângâierile tale

atât cât puteam suporta durerea alunecând între oase
teama de ireal și nefirescul întâmplărilor
te purtam cu mine înspre cadranele galbene
mimam calculul stângaci al țipetelor

cu melodia valurilor și-a pescărușilor singuratici
am învățat pe derost că
dragostea va trece testul timpului
întrebam în gând de când e logică iubirea și poezia
eram liberă, ca o floare kang-wah, pentru 5 clipiri de aripă

fără leac pentru pragurile întâmplării
zâmbesc ca un om chinuit la colțul străzii
înlocuiam miile de fluturi cu o falsă pereche de artificii stinse
am facut din nopțile noastre schimbul de-o zi
nesigură de cât de mult îmi lipseai

în minte mai citesc un sfert de carte
legenda florilor albe mă chinuie
mă așează la o cină imaginară poetică
ochelarii de ceață o să-i port în infățișările sfinte

rătăcind în totul cu încă o seară
ridic din umeri, fire din sânge se luptă în mine
un oriental mai urca o treaptă
și în afară de misionari fiecare graniță ascunde disperarea

trebuie să mă întorc la consilierul de atmosfere
ce mă așteptă la locul cu vitralii albastre
părăsesc templul în nemișcare – (tot una este)
ochii mei dorm iar pe o mică poemă malaieză

oricum, nu are să se mai întâmple să-ți povestesc toate astea
despre ghicitul viitorului în scrumul de țigară
cât ar fi fost de frig în grădina botanică cât de duminică

onorul de dimineață am să-l fac în spatele icoanei
mângâind tabloul, al nouălea val pe perete
fardurile mele curcubeu de emoții
pe răsăritul mâinilor iubind