Din nouă vremi
din nouă fulgere
din nouă impărății
seniorii smaraldului
mă caută
pe o corabie zburătoare
în ploaia de aur
a amurgului.


Eu, o Caleea,
sunt umbră alunecoasă
a arborelui filira
întinsă de
mirmidonii Thesaliei.


Eu, o Caleea,
sunt munte crescut
în ochii aprinși
ai Mater Matuta.


Eu, o Caleea,
sunt înfricoșata pasăre
a intensității
din mîinile văzduhului,
frîntă în arc
deasupra fîntînilor
care-ți bea limba.


Eu, o Caleea,
sunt glasul cel din lăuntru
al nașterii și batrîneții
lui Morpheu
orbit de iubiri orbitoare.


Eu, o Caleea,
sunt adierea ecoului
unde dezbracă viețile
Dea Urania.


De vor zice oamenii
căzînd la picioarele cetății;
"Arată-ne măsura
lacrimilor învăpăiate,
și ne răspîndește tulburarea..."