Ea nu era o pasăre
Dar dacă ar fi vrut, ar fi putut fi.
Vîntul trecuse pe șira spinării ei
Lăsase o dungă roșie
Cum cea dintre noapte și zi

Ea nu era vîntul
Dar, întinzînd brațele,
În preajma ei se zbura.
O pasăre trecuse pe șira spinării ei
Lăsase un semn lung
Care era sau poate nu era

Cît crezi tu c-o iubeam ?
Voind numai și numai
Să-mi lase un an ori o cicatrice.
E greu lîngă ea să fii uman,
să ai probleme, serviciu,
să dormi în matrice.

Și ea mă iubea. Planînd
Rotindu-și ochii spre pradă, cu ghearele mă iubea.
De unde să fi știut că eu, alergînd jos,
Eram deasupra ei,
Curgînd pe șira spinării?
Ea nu știa.

De-ar fi să fi fost ca un stol
De vînt și de pasăre-ntr-una
Valuri de soare și rîuri de lună
Veni-vor din noi către noi.
Dă-mi mîna....