agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2328 .



Povestea de dragoste dintre lună și îngerul mov
poezie [ ]
Colecţia: Poezii de dragoste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [rockyr ]

2009-08-05  |     | 



Un sentiment flexibil ca o plantă
pasăre ce zboară din cochilia eului
spre zenitul în care se strecoară desăvârșirea
O stare suavă ca o frunză crestată de filigrane
de clorofilă resorbind oxigen
respiră albul și inspiră negrul
cântecul suspendat printre molecule de aer
șlefuit de auzul ce absoarbe sunetele
se așează delicat în ochi contemplativi
ziua devastată de lumina mângâietoare
iese din crisalida întunericului
ca un fluture cu polen de soare
fâlfâind printre crengile înverzite de natură
vântul eliberat din arșița încremenită în lucruri
îmbrățișează cu brațe invizibile
oameni, străzi, blocuri, lucruri
și apoi se așează cuminte
în straturi de aer obosit de alergarea zefirului
percep pe pleoapa zilei o lacrimă
ce concentrează-n ea durerea cu forme diforme
un zâmbet cu substanța veseliei
adumbrind tristețea incoloră
un plâns hrănind gura pământului
deschisă înspre cerul preaplin de nori, de soare și de bleo
o gură ce mestecă în maxilare de pământ
semințele ca simbol al germinației noului
oaza ca un ochi verde cu sprâncene de verdeață
clipește fin pe fața cu fardul nisipului în tenta deșertului
șoptește alinător cu voce suavă de izvor pur
mă cheamă cu vocea liniștii
să-mi culc creștetul gândurilor în palma moale
printre crăpăturile orelor despletite de secunde
îmi strecor ființa micșorată la un punct
pe o frunză fremătând de spaima vântului
o furnică se încaieră cu o omidă
doresc să-și construiască pe limbul ei un adăpost
furnica e eul meu firav, micșorat de slăbiciuni
iar omida e sinele ce devorează frunza
umbrind sufletul rotund
cu oaze de emoții
și nisipuri de deșertăciuni
pe-o hârtie pliată în două
stau ghemuite cuvintele unele în altele
coala ca o fereastră prin care se vede peisajul exterior
este crăpată de zig-zagul cuvintelor ascuțite
cineva aruncă cu o piatră
în ochiul cerului
și acesta se închide deodată
iar oamenii sunt cuprinși de întuneric
cineva doarme când vorbește
și vorbește în somn
iar somnul fuge dincolo de noapte
unde găsește necuprinsul în mișcare continuă
hrănindu-se cu stele și sorbind lumina
luna vâslește în barca lacului
și flirtează cu tăcerea strecurată în luntre
culege norii incendiați de auroră
și-și face din ei o meșă
eu stau pe țărmul lins de valuri adormite
și o chem să-mi lumineze pal
melancolia cu chip de înger mov
ea se apropie de îngerul din ochi
îmi surâde și surâsul are formele voluptuoase
ale unei femei ce-și face din bărbați coliere
o prind de mâna cu luciri de topaze
și-i simt fiorul invadând albiile secate
ale celibatului cu cruste dure ce acoperă
fantezii erotice și închipuiri de năluci diafane și senzuale
ea mă sărută insistent, amețitor
și sărutul incendiază un câmp de maci cu parfum seducător de pasiune
o lipesc de mine și din atingerea luminii pe corole
din contopirea formelor impersonale pe forma incandescentă a iubirii
crește o stea în potirul inimii
în miezul ei arde dorul de a face din îngemănări erotice
o artă sublimând impurul în împliniri paroxistice
urcând extazul pur pe vârful inaccesibil al beatitudinii
după… mă respinge ușor înfiorând
aerul din jurul nostru electrizat de pasiune
pătrunde-ncet în lacul confident
și se dizolvă-n suprafața cu luciri aurii
lângă ființa umbrită de despărțirea ireală
o trestie plânge în acordurile naturii
crengile curbate se apleacă peste îngerul mov
cum se apleacă privirea într-o carte tristă
plâng în noapte plâng lângă lac
privesc năluca lunii cum dispare-n apă și plâng
soarele a ascuns luna sub paravanul luminii
și se insinuează în lacul cu paiete aurii
mă reîntorc în orașul ce vibrează de activitate
cu plânsul- stigmat pe umărul râsului.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!