Se prelinge pe pereți
Spuza galbenă a grâului
De astă vară, în timp ce boaba
Rămasă necoaptă,
Am presărat-o deja în urmele turmelor
Plecate demult la muls.
Trecute zile împrăștiate pe jos,
Aștern uitare peste simțuri.
Se decantează peste imaginea retinei
Impregnându-se într-un clișeu ce derulează
Vrând, nevrând imaginile uitării.
Se întâmplă apoi,
Ca viscolul răsărit aiurea
Să mă ascundă
În resturile rămase vacante,
Din lăuntrul unei hibernări,
Care se credea adormită.
Numai gândurile și dorurile rămâneau
Conservate de scurgerea timpului.
Singura îmbinare a trecutului
Cu cea din urmă clipă,
Era timpul.
Era prezent și nu dormea când,
La renașterea mea de peste iarnă
Au apărut primii ghiocei.
Era prezent când au apărut turmele
Mânate de dorința îngurgitării
Firului verde de grâu.
Era prezent și rotund,
Transformând permanent timpul nou
În timpul vechi.


15 august 2009