poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4159 .



Tușa de tuș
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Serban_Foarta ]

2009-09-01  |     |  Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil



Cuprinsul

I. Aproza(u)r
II. Via Appia
III. Le con d’homme!
IV. Cuoiaiomente
V. Ecolalie
VI. Pastel
VII. Fâneața, fâșneața ș. cl.
VIII. Perpetuum mobile
IX. Un coșmar e un coș mare
X. Imobil în imòbil
XI. Лебединое бульдозеро
XII. Luna lui optumbre


I

Dragă, dacă pleci la aprozar
nu uita să cumperi crumpi;
dacă-s prea scumpi
nu tre să scrumperi!


II

Știi de ce-mi plac ardeii capia?
Fincă se coc pe Via Appia.

Știi de ce-mi plac ardeii capia?
Fincă se coc pe Via Appia.

Știi de ce-mi plac ardeii capia?
Fincă se coc pe Via Appia.

(I proci, i proci, până ne intră
bine-n capia!)


III

Știi de ce-mi plac ardeii capia?
Pentru că pielița (cu-accent pe
e) e lesne separabilă de carne;
dar nu ca, de coperta ei, o carte
(alcătuind, ambele, un soi de
condominiu),
ci aidoma condomului omului
bine protejat.

No glove, no love!
Not glow, but low!


IV

Cu o „ea”, eu:
ne jupuiam de piele;
cu o ia, io,
ambii pielari
(cuoiaio = it. „pielar”),
ne despuiam
& jupuiam
de piele,
à l’italienne:
cuoiaiomente.


V

Pe malul gârlei
năpârlesc șopârle
și năpârci.


VI

Opera aperta
și-a pierdut coperta!


VII

Fâș-fâș
făcea duduia-n fâș
care (în loc să dùduie) foșnea

foarfecele de grădină al lui Nea
grădinaru făcea hârș-hârș-hârș

(poți să-mi spui ce este aia pârș?)

munții patriei erau tot mai plini de târși
iar văile – de târșă.


VIII

o vale
în care
cad ouă
ca două
ovale
în care
cad ouă
ca două
ovale
în care
cad ouă
ca două
ovale
în care...


IX

un coș de sticlă
de lampă
un coș de sticle
de lampă
un coș mare
de sticle de lampă
un coș
un coș mare
de sticle de lampă
cu gaz
cu coș mare
de sticlă fragilă
sticlă de lampă
cu gaz
cauzează coșmare


X

La mine-n cameră
pe un biciclu (imobil) de cameră
ce nu mă poate duce nici baremi în cealaltă cameră
pedalez & ascult muzică de cameră
gândindu-mă că dacă picamerul (ce se-aude dintr-o altă cameră)
ar avea o soție numele acesteia ar fi picameră.


XI

Pe Уланова, un greu buldozer o
transporta-n Лебединое озеро;

pe Плисецкая, un alt buldozer o
tansporta-n Лебединое озеро;

pe Mакарова, tot un buldozer o
transporta-n Лебединое озеро;

И так далее...


XII

Unii așteaptă toamna,
eu – o doamnă,
ce-aduce toamna
sau aduce a toamnă;
ea are paloarea toamnei,
aburul toamnei,
aurul toamnei,
aura toamnei, –
ale ultimei, penultimei, antepenultimei toamne...

Mă-ntreb dacă vocativul doamnei
e Doamne!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!