când m-am născut
orașul semăna tot mai mult cu politica sovietică
împletindu-și frenetic pânza de păianjen
pe care avea s-o rupă într-o altă zi soljenițân
pânza de păianjen era multicoloră, ciudată
cu largi șosele atârnând oamenii de-a-ndoaselea
mergând mereu de-a bușilea prin oraș era cald și bine
când se aprindea întunericul roșu
părinții mă mințeau spunând că sunt un copil fericit
și pentru că nimeni nu poate ști ce este fericirea
într-adevăr era o stare de euforie universală
frenetic exprimată la cozile ce-ncepeau de la 2 dimineața
de nedescris în romanele lui gorki ori panait istrati
femeile demnitarilor nășteau în poziție de drepți
după care uitau că fuseseră cele mai frumoase fete din lume
umbrele lor mureau la umbra fiecărui copac
ilustrând inocent și atât de vinovat
mitul lui cronos servindu-și copiii
ca desert la masă
și acum, spunea cioran grav bolnav,
această lume suferă de Morbus Alzheimer
nimic nu mai poate fi după comunism
nici moartea
rupe și această fotografie

(10 martie 2010, h: 04)