agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8257 .



Sutra * florii soarelui
poezie [ ]
Traducere: Iulian Filip

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Allen_Ginsberg ]

2010-04-05  |     |  Înscris în bibliotecă de Ecaterina Ștefan





Am trecut pe malul docului bananier al containerelor de plumb și m-am așezat în umbra imensă a locomotivei South Pacific să privesc apusul de peste dealurile cutiilor locative și să plâng.
Jack Kerouac s-a așezat lângă mine pe o bară de fier putredă și ruginită; camarazi, aveam aceleași apăsări sufletești, aceeași ochi mohorîți, pustii și triști, împresurați de rădăcinile cioturoase de oțel ale copacilor mecanici.
Apa uleioasă a râului oglindea cerul roșu, soarele a căzut până la urmă în lama piscului Frisco, nici un pește în acel curent, nici un pustnic pe acele dealuri, doar noi cu ochii urduroși și mahmuri, ca doi vagabonzi bătrâni ce dorm pe coastă, obosiți și imprevizibili.
Privește Floarea Soarelui, mi-a zis, acolo era umbra palidă gri întoarsă spre cer, mare cât un om, înălțându-se absentă pe o grămadă de rumeguș vechi.
- M-am ridicat grăbit și încântat – era prima mea floare a soarelui, pomenirea lui Blake – himerele mele – Harlem și Hells ale râurilor de Est. Þăcănitul podurilor Joes Greasy Sandwiches, cărucioarele copiilor morți, negre roți uitate ce nu vor mai merge și nu vor mai trebui, poezia malului de râu, prezervative, oale, cuțite de oțel, nimic curat, doar noroi rece și artefactele ascuțite ce trec în trecut – și Floarea Soarelui de un gri incert în asfințitul soarelui, fragilitate neprotejată, prăfuită cu funinginea și smogul, și fumul locomotivelor bătrâne în ochii ei – corola de spini tociți, ignorată, deteriorată, ca o coroană strivită, cu semințe scuturate de pe față, cu gura aerului însorit care-va-rămâne-în-curând-fără-dinți, raze de soare, strivite de capul ei păros ca o plasă uscată de păianjen, frunze ieșite ca niște brațe din trunchi, semne din partea rădăcinilor de sub rumeguș, bucăți stricate de mortar căzute de pe ramuri negre, o muscă moartă în urechea sa.
Bătrână și îngrozitor de mutilată erai, draga mea floare a soarelui, O, sufletul meu, atunci te-am îndrăgit!
Funinginea nu era jeg uman, ci funinginea morții, și a locomotivelor. Întreaga mantie de praf, acel văl întunecat așternut pe liniile de tren, acel chip de fum și ceața, acea pleoapă de nenorocire neagră, acea mână tăbăcită sau falus, sau proeminență a artificialului mai-rău-ca-noroiul-industrial-modern – toată respectiva civilizație privind coroana ta nebună de aur – și acele gânduri vagi de moarte și ochii prăfuiți, lipsiți de dragoste și mântuire, și rădăcini extenuate de desubt, în grămada de nisip și rumeguș, bancnote de cauciuc, piele de mașinării, intestinele și interioarele automobilelor ce horcăie și tușesc, cutiile goale și singuratice de plumb, borcanele de metal goale și singuratice cu limba lor ruginită atârnând, ce aș mai putea menționa, cenușa căruntă a câtorva trabucuri, pizdele roabelor și sânii cu lapte a mașinilor, fundurile uzate, bietele scaune, și sfincterele generatoarelor – toate astea încâlcite în rădăcinile tale mumificate – și tu stând acolo înaintea-mi în apus, întruchiparea gloriei tale!
Perfectă frumusețe de floarea soarelui! Perfectă, excelentă, încântătoare existență de floarea soarelui! Ochi dulce natural spre lună nouă, s-a trezit vie și excitată să prindă în umbra apusului briza lunară a răsăritului de soare auriu!
Câte muște au bâzâit în juru-ți neobservând zâmbetul tău, în timp ce tu înjurai raiul căilor ferate și sufletu-ți de floare?
Sărmana floare moartă? Când ai uitat tu că ai fost o floare? Când ți-ai privit pielea și ai decis că ești locomotivă veche, murdară și impotentă? Stafia unei locomotive? Spectrul și umbra unei cândva puternice și nebune locomotive Americane?
Niciodată nu ai fost o locomotivă, o, Floare a Soarelui, tu ai fost Floarea soarelui!
Și tu, Locomotivă, tu ai fost locomotivă, nu-mă uita!
Așa dar... am înhățat scheletul gros de floarea soarelui și l-am înfipt lângă mine ca pe un sceptru, și am oferit lecția sufletului meu, și a sufletului lui Jack de asemeni, și a sufletului oricui va asculta.
- Noi nu suntem pielea noastră de funingine, noi toți în interior suntem floarea soarelui, aurii și frumoși, suntem binecuvântați prin semințele noastre, corpuri golite de părul auriu, care la apus se transformau în floarea soarelui de culoare ceremonioasă neagră-nebunatică, spionată de ochii noștri din umbra locomotivelor nebune într-un asfințit pe-un mal de râu cu containere de plumb și delurosul Frisco priveliște de seară pe așezate.
________________________

*În literatura sanscrită – culegere de maxime

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!