(conține abateri voite de la gramatică și ortografie)

Ancelograful zace pe pădurea gravă,

am ascultat-o cum duhnea lăuză,

corabia de farmece e dalbă

și melcișorii se grăbesc în iarbă.

În stînga, lingă ea,

o cioară strînge aripi de ventuză,

se istovește peste ea

o micro începătoare prea confuză.

A strîns cam tot ce mai era,

rămase tot atinsul,

călcă ușor pe stratul stratu,

și dispăru în lene.

Una mare,
mare, mare,

de ocolea lumina și petala,

dar singură, tocind armeana,

s-a auzit pe ea, rotindu-și mîna.

Uf! se speriă ea grațios și tandru

și imediat ce răsuflă vocala,

un policandru

o înșfăcă în cioc.

Și nu zbură,
ci menstruă colivă,

apoi pe rana mergătoare,

scăpă trei stropi de viață pură.

Esență, apocrifă,

căci dacă vrei un om

o diluezi la zece,

iar daca vrei un pom,
o diluezi în patru.

Unul la vest,

si celelalte, alandala,

și torni ușor pe ciotul mort,

și niciodată să nu faci greșeala

să te atingi cu viață

sau să o verși pe vietate.

Ai girjă căci păteaza!