E omul mort,
În locul lui trăiește doar făptura.
Nenumărată. Identică. Măiastră.

Omul e mort,
Cu el a murit ura,
Crîmpeie de iubire,
Și lipsa de voință.

Motorizați de traume bătrîne,
Am fost împinși cu toții peste ochi
Și fără oase, sensuri și direcții,
Ne-am transformat cu toții într-un TOȚI.

Și-acum, ascunși în suflet de făptură,
Ne zbatem în plăcuțele mentale.
Acolo unde totul e nesigur
Și cel mai sigur lucru e minune.

Ascunși în suflet de făptură,
Lumina e constantă și e rece.
Și străzile sînt lungi și-aglomerate,
Și liniștea e stingherită dintre colțuri.

Făptura este om,
Căci omul este mort,
Făptura suferă și ea
Căci suferință-i lesne ca să fie.
Făptura este om
Și omul este mort.
Și moartea e mai vie decît viața.

Făptura stă la margine de zid
Și-așteaptă lăcrimînd s-apară,
De pe pămîntulmoale și-aromat,
De dimineața unui soare.