poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 10834 .



Colț medieval la Cluj: 1570
poezie [ ]
din ciclul Mirabila sămînță (denumire dată de Dorli Blaga poemelor postume necuprinse în cele patru cicluri stabilite de poet)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lucian_Blaga ]

2005-09-06  |     |  Înscris în bibliotecă de Corneliu Traian Atanasiu





Pe lîngă Bastionul Croitorilor,
pe strada unde stau alături biserica reformată
și alte case cu ogive medievale,
o întîmplare se repetă, ciudată,
în fiecare dimineață, pe la același ceas.
Se pot vedea pe-acolo înșiruite subt streșini
ovale de-argilă. Tulburătoare, frumoase ovale.

Trecători purtați de febra dimineții,
se opresc brusc, în sus să privească. Întîi unul,
apoi doi, apoi trei, în număr crescînd,
pînă cînd mulțimea
zădărnicește mersul,
înaintarea, întoarcerea.
Gîlceavă se stîrnește între tineri și bătrîni.
Spre ovalele rînduite subt streșini cătînd
tinerii spun: "Sînt jumătăți de sîni".
Bătrînii răspund: "Sînt cuiburi de rîndunici".
Disputa se-ncinge aprigă, medievală, ca focul.
Fetele cari se-abat prin preajmă se-opresc și ele
o clipă. Apoi șovăitoare părăsesc locul
prefăcîndu-se a nu-nțelege despre ce e vorba;
sau intră zîmbitoare în biserică s-asculte orga.
Oamenii privesc nedumeriți la statuia
Sfîntului Gheorghe, care încă n-a-nvins bălaurul.
Pe la amiază, în sfîrșit, mulțimea se destramă.
În cîteva ceasuri argumentele ostenite
sînt date uitării. Oamenilor le mor dovezile, treptat.
Ei se privesc străini
parcă niciodată nu s-ar fi certat.
A doua zi disputa începe de la capăt.
Bătrînii spun: "Sînt jumătăți de sîni".
Tinerii răspund: "Sînt cuiburi de rîndunici".



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!