Sunt trecător prin viața mea și nu-mi aduc aminte,
Unde-am lăsat primul sărut și prima amintire,
De ce pe buze-mi sângerează, mereu două cuvinte,
Când le rostesc și plâng și nu-mi mai vin în fire.

Nu semăn azi cu cel de-atunci și nu știu care mână,
A mângâiat un colț de cer, când i-a fost dor de tine,
Ți-a scuturat stele din păr, cerând să-i fii stăpână,
Strângându-te atât de mult, de suflet și de mine.

Prin primăverile pierdute, azi ninge și-mi e teamă,
Să trec prin ridurile vremii, cu-aceeași voioșie,
Va viscoli tăcut la tâmple și visurile se destramă,
Pentru că totul e trecut și haos trist în armonie.

Sunt trecător prin viața mea, un asfințit de soare,
M-așteaptă dincolo de țărm, în porturi nevăzute
Și nu mai vreau s-aud oftând, mireasma dintro floare,
Dacă aceleași rădăcini, rămân pământului necunoscute.