când trebuie să taci se deschid secrete pentru care poți muri eu
elegant mă privesc în vitrina lor dau jos o scamă aproape duios

aleea pe care pășesc îmi spune calcă-mă după cum ziua nopții
acea îndepărtare pare să reabsoarbă lent tremurul parcului azi

în preajma prietenilor cadența pașilor poate fi o rupere de nori
privită de o copilă prin perdeaua galbenă a unei zile de demult

sunt seară sunt tot ce se întâmplă în jurul meu nu pot fi altfel
firul din lână de viață mi-e rupt ghemul geme tace în rotirea-i

dacă auzi de mine întreabă de oamenii pe care i-am respectat
ei nu se pot șterge nu se pot număra nu se pot apăra doar afla

o sârmă ghimpată îmi va strânge pieptul pentru un boț de aer
tu caută adevărul cu sângele și pune în el un buchet de flori

ți-am așezat scaunul de aur lângă un om abătut apoi am râs
iar ecoul râsului meu se auzea în fântânile otrăvite clipei