poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2158 .



Din volumul Cuvinte Crude, 3 texte cu Max si Wanda
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [angela furtuna ]

2011-03-02  |     | 



Din volumul Cuvinte Crude, 3 texte cu Max si Wanda






WANDA




nu ți-am spus încă dar aceasta este starea când ți se deschid arterele
direct în pământ cum într-o novă infinită
eu am mai mulți ochi și
mai multe limbi de vorbit
cu fiecare în parte
și deschizându-i fiecăruia timpul ca pe o cutie toracică
scenă a formelor viitoare
teatru al abstracțiunilor
(mersul fără picioare prin siajul comoției cerebrale
lumea lăsată în urmă ca o paralizie a cuvintelor)



scaunele se orânduiesc unul după altul
sicriele au luciu de diamant
oasele-lujer o închid pe Wanda în mine
și pe mine în text
legându-mi frontiera în jurul gâtului
jivină care tace și scrie despre subceresc
despre tranziția lucrurilor către spirite (bonul din vamă poartă ștampila
trupurilor centrate pe privirea celui exilat)
tot ceea ce trebuie să scrii înainte de a pleca
este o poveste ce trece din gură în gură
un sărut cu multe ființe care fug de adevăr
buze care se dilată peste memorie o cuprind o molfăie
o mestecă laolaltă cu imaginarul
fragii în aceeași înghițitură cu carnea pâinea homunculul cartilagiile și vinul
rădăcinile rupte direct din grumazul părinților
(lăsați în urmă ca niște catarge uscate)
ceea ce este, este pentru că va fi,
tot ce este, este pentru că a trecut prin această gură știrbă
care nu contenește să mestece și să sporovăiască
încă un jet de cuvinte
de sensuri
de salivă
de filoane ce vin peste materia ce se scurge la canal
înfundă ieșirile
acoperă privirea celui ce vede cu botul
jivină împărțită între vânători
în timp ce firea mea se ridică peste toate tăișurile
nebuna de pământ
face comerț cu morțile mele
cele care au fost
care sunt
și care vor fi
(ei cheamă ascensorul ca pe o psihanaliză între cultură și istorie
o formă moale situată undeva între personalitatea autoritară și
egoul psihotic al actorului când hipnotizează mulțimea să urască încarnarea
să se autodevoreze
să se rupă de context)



Wanda mă privește din interior
nu mă aprobă
o temă eroică se scrie începând de la cuvântul
exterminare
obiectul devine sonor gâfâind sub o anumită strălucire
(a pierde înseamnă a avea rezerve de ipostaze)
în locul meu va fi cândva un loc geometric
multă incertitudine
estetică



nu ți-am spus încă dar viața nu e decât unul dintre țăișurile roase
nu te spintecă
doar te lasă să sângerezi încet
solitar
sub privirile tuturor
în timp ce ei se concentrează pe un ritm voluptuos
ascuțind lama ce se va rupe înainte de a se adânci în mintea ta
respirație din care cobor și urc
nod lejer
voalul muzicii când se deșiră




eu însămi hotarul unui fel de a înainta
singură
în propriul sânge din care îi hrănesc mereu pe ceilalți
(foamea nu este o nevoie ci o dorință dirijată greșit
la fel cum visul când nu te readuce acasă ci te împrăștie
exploziv corolar al extrapolării)
eu vin pentru nimeni Wanda se scurge în mine
din inimaginabila clepsidră
ea nuanțează portretul în sepia al celui de dinaintea mea,
cel exterminat
cel exportat într-o realitate accesorie
picătură cu picătură
mătase țesută din imagini care dezleagă
(sunt omul ce înfrumusețează lanțul rupt)




nu ți-am spus încă dar această atingere neverosimilă
trup din durerea jivinei
este o urmă de sânge
întipărită pe tălpile mele ce nu se pot așeza pe pământ



Angela FURTUNÃ

14 februarie 2011

.........................................................

Max, vom vorbi despre nebunia ta





atât de speriat, încât se bucură că spaima e singurul lucru real

cu care poate sta de vorbă

fără limbă de gânduri

o umbră

care încape în trup

ca într-un crater după atentat

(ființa e mai degrabă așteptarea acelei demonstrații care neagă falsitatea)



îi spun:

nu - omul e gol,

sau

nu omul e gol, ci spaima lui e plină de sine

plină de hormonii ei smintiți

după ce explozia i-a decupat fața

cu un laser nevăzut

(o masacă în holograma unei anestezii)



îl iei de mână, îl împingi și el se lasă condus către ieșire.

doar spaima când îl transformă în robot

e o bucată de cauciuc pe care o mestecă ziua

neîncetat

dar noaptea o așează în pahar lângă proteză



dintr-o dată vesel

sau poate dovleac pârguit

și atât de plin când se aude

vorbind fără limbă

doar el

cu spaima limbută



- cui i te încredințezi? îl întreb când revine

cuvintele nu desenează gânduri

doar frecvențe alzheimer



scrie despre tot ce este fals și împinge limba să iasă

afară din gură

înaintea dinților, înăbușind cuvintele:

ești frumos - scrie el despre el - ghemuit într-un cocon de umbră

refuzând să te exprimi,

gol privind de la balcon cum parapetul ce unduiește

în jurul frunții

nu valurile se izbesc de tine pe dinăuntru



această discuție îl încredințează pe Max unei tăceri binevoitoare.

niciodată nu va vorbi cu sine despre ceilalți

(nu în termenii aceștia se refac conexiunile cu membrele amputate

cu dorințele irosite

cu cheile armonice

nici cu neuronii zdrobiți)



atât de speriat, încât se bucură că spaima îl îmbrățișează

protectoare

(vede cum tot ce este fals strălucește și se înfige în limbă)





26 februarie 2011

.........................................................


Max Von Fractalia sau mersul îndărăt peste cenușa lui Max








soare strivit în argilă am fost, mai zice Max Von Fractalia

(se spune fon nu von, fetiță nu vetiță, și se poate minți în privința baronului)

roată de olar rotunjind cinematicul suflet am fost,

zice Max cumva nefiind mai prezent decât mai absent

nici mai aproape ori mai departe

doar eu îl cred orice ar zice

pentru că morții resemantizează corect universul

atât de vie și de logică e moartea când se apropie

de creștet cu o elipsă ca o elice

(Max strivit de situațiile interactive)



el vede capetele țigărilor răsfirate cum spițele de evantai

într-o gură enormă de vietăciune

ce își respiră mintea.

- eu sunt fumul, spune Max.

Este fumul.



- aici sunt oameni care îndură frumusețea de a muri

lent, spune Max

(soare strivit în argilă ca și cum ai fi o fetiță

care intră în cerc

cercul se turtește

elipsă se face deîndată

linie îngroșată de o nouă criză epileptică

mânile se întăresc pe lângă trup niște vâsle care

duc canoia în larg de unde limba țâșnește printre dinți

și rostește singură Max Von Fractalia fără ecou)





mersul îndărăt

cu gândurile înfipte într-o inimă străină

cu pașii săltând peste cerc

peste cenușa lui Max



2 martie 2011

...........................................................
http://angelafurtuna2008.over-blog.com/

Angela Furtuna,Uniunea Scriitorilor din Romania,Biblioteca Bucovinei,2011,Club

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!