Oamenii fug de colo colo și socotesc pentru sine,
dis de dimineață soarele îmi dăruiește un dreptunghi pe perete mie,
asta e iubirea ta îmi spun,
un dreptunghi deasupra, peste care pot găsi de cuviință să pastelez tot ce vreau,
dansul tău pe parchet din coapse și rotund în expresia modigliană,
sau poate pot să trag linia orizontului cu piatră vânătă peste lumi orientale,
sau peste cărbunele luminos, pe care noaptea îl aduc minerii lui van Gogh,
când stelele lucesc, tare tare și mâinile se odihnesc în gând.

Așa apreciez eu soarele dimineții
că pot împleti funie din țeperig,
să pot trasa cea mai naturală linie dreaptă între cele mai drepte doruri,
lipsuri, distanțe.

Oamenii fug de colo colo și io tot așa,
pentru sinele nostru, colorat, avut de grijă,
în bătaia vântului două cămăși puse pe culme la uscat

înnodate, mână dreaptă de mână stângă.