poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1221 .



Visele doamnei Pachet 46
poezie [ ]
un oras tricotat la Apaca

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Almalo ]

2011-05-09  |     | 



a fost o dată ca niciodată...
un oraș pe care l-ai împachetat
tu

da tu!

în hârtia străvezie a ochilor pe care ți-ai scos
unul câte unul în hăuri fără cer fără misterul nopților

un oraș tricotat la Apaca!

l-ai întins întreg
colțuri cimitire lacuri
pe masa mare din curte
ai tăiat pe ici pe colo pădurile
ai decupat biserici curți trandafiri casele bătrânilor plecați unul câte unul
nu ar fi încăput toate între brațele tale
ai dorit
știu
să pui brațele tale deasupra
clopotnițelor crucilor cerului
să îl închizi bine

cum pe cine?

cartonul uriaș cât inima ta
ce bate între mine și lume
ce mă păzește bine de ochii pisicilor sălbatice
ele umblă libere prin orașul tricotat la Apaca
pentru că acel cartier cu viorele l-ai împachetat
jos de tot sub grădini sub tufe de trandafiri tablouri poeme

da tu !

cum cine?
tu!

tu ai pus pentru mine și parchetul
în colțurile în care eu în valiză pun sticla cu apă de fântână
parfumul de liliac leuștean lăcrămioarele Liviei
nu mai avem voie cu ele în bagajul de mână

nu știai?
știu...

multe nu mai avem voie de când ai plecat
cel mai greu este la o masă la care se recită poeme
și din greșeala clipești de 3 ori mai des
decât este înregistrat la tine în dosar

cum care dosar?
da...
nu știi?
acum pentru siguranța fiecăruia există
oameni care te apără de alți oameni
alți oameni tot foarte buni
îți fac un dosar

nu
nu ca pe vremuri

vremurile
tu le-ai pus la poștă
nu m-am atins de ele

cum de ce?
ce să fac eu cu vremurile tale?
am pus cartonul întreg în pivniță

într-o zi un om
un om bun care va dori sa ne apere de vremurile trecute
ce ar putea scăpa din cartoane pivnițe
și ataca inima orașului
acel om le va lua le va încuia într-un tanc de oțel
să nu se audă nici un zumzet de albină

cum care?
o albină scăpată cu viață
ce zboară prin lume și greierii cântă

da
ei greierii aceia ce seara cântau
și noi ne simțeam bogați
cei mai bogați
și râdeam când tăiam ciocolata cu cuțitul

nu mai râde nimeni
totuși cu aprobare de la acei oameni buni
care fac dosare
și suntem în siguranță între oameni

cum care?

oamenii buni
care îți numără râsul
într-un oraș arestat în cartoane
orașul tricotat la Apaca la Tricodava
orașul purtat direct pe piele

a fost o dată ca niciodată...
da...
cum când?
ca niciodată....

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!