Când tot absurdul răzbate din poveste
Se-ntinde-n jurul nostru și implodează-n noi
Spărgând realitatea în mii și mii de feste
Și-n amintiri care se-nvârt în cap , strigoi

Când urcă-nvolburarea și mintea mi se surpă
Făcându-mi conștiența să se închidă lent
Pe nesimțite gânduri în capul meu întrupă
Într-un mirositor și-otrăvitor buchet

Iar câinii latră a beznă și a groază
Prin plopii ce murmură ușor a cimitir
Nici luna nu mai poate s-arunce nici o rază
Și îmi vorbește blând, frumos,dar fără șir

Mă lasă în absurdul ce doare și băltește
Surăde-mi când mă vezi și știi că mă înec
Mormântu-i pregătit și mi se potrivește
Să mă ascundă negru, absurd și neîntreg

Ascunde-ți dinții în carnea mea muiată
Absurd scrâșnește-i flămânzi și zâmbitori
Râde-mi de peste umăr cu vocea-ți fermecată
Când mă fereci în hrubă, cu mii de-nchizători

Mă sapă cu săpatu-ți adânc, absurd și suplu
Mă toarnă-n forme și calcă-mă-n picioare
Fă-mă să ma simt gol și asta fă-o dublu
Apoi mă fă bucăți, ca într-o răzătoare

Mă fă cuțit, să întru în abcese
Mă fă cum vrei, mai rau sau mai urât
Dar fă te rog să nu mă mai apese
Absurdul neîncetat din suflet și din gât.