trebuie să ții minte nemurirea
ai început să mergi în privirea asta așa
cu cearșaful lipit de pielea subțire a inimii
mâinile rătăcite adânc într-un bărbat al nostru
pe care l-am tatuat pe spate
niciodată să nu îți fie dor de el
să ne îmbrățișezi pe amândoi
fără teamă

în fiecare dimineață coboram în adâncurile tale
mă așezam la căpătâiul tuturor celor uciși
și îmi cautam numele cu sclipirea unui copil în ochi
care își numără șase bomboane din una
care strânge în buzunare ura tatului bețiv
care spală sângele vinovaților în sângele lui

până când te trezeai
aveai frica adulterului în fiecare venă de pe gât
întindeai brațele paralel înspre mine
și mă ofeream cuminte să îți fiu scuză din nou
în speranța că niciodată bărbatul din spate nu va fi de ajuns