Mi-am separat visele prin puncte,
într-un insectar;
virgulele le-am înfipt în stele,
rimele le-am așezat în ramuri -
să crească din ele gând alb;

am păstrat câteva solfegii,
tristeți pictate pe frunze,
un strop din suflet -
pentru ultima iarnă,

restul l-am împărțit între litere galbene
și zile rostogolite-n lacrimi
- spre-un colț de lumină
din care vedeam cum îngeri
fură carul mare de dor -

și-am mai păstrat
câteva amintiri inventate
într-o noapte întoarsă spre cer…

Ania, cineva din mine
întinde mâna afară,
după fluturi și marea
din ochii tăi triști;

întoarce capul și mergi…
ți-am lăsat doar durere de-o viață,
dragostea mea mare
înseamnă nimic;

am uitat câteva note
de-o partitură
sub insectarul din scrin,
de la ziua ta, Ania,
și partea aceea din teama
de-a nu fi putut vreodată
să-ți scriu…
pa, iubito!

27 ianuarie 2012
Ileana Popescu Bâldea