Ea era foarte dezbrăcată
Și marii arbori indiscreți
Lipindu-și frunza de fereastră,
Se-apropiau încet, șireți.

În jilț, pe jumătate goală,
Cu mâinile pe piept stătea,
Și-i fremătau pe pardoseală
Picioare mici de catifea.

O rază de culoarea cerii
Îi flutura-n surâs, pe gură,
Plimbându-se în umbra serii
Pe sânu-i – muscă pe-o răsură.

Am sărutat-o pe picioare
Și-avu stunci un râs brutal,
În triluri luminoase, clare,
Frumoase triluri de cristal.

Ea piciorușele-și retrase,
,,Vrei să termíni!?’’ șiret rosti,
Și gestul ce-l încurajase,
Râzând, părea a-l pedepsi.

Cu buzele înfiorate,
Am sărutat ochii ei blând,
Ea capul gingaș dând pe spate;
,,E și mai bine!’’-am spus vibrând.

,,Stai dom’le un cuvânt să-ți zic...’’
Și restul i l-am azvârlit
Într-un sărut pe sânu-i mic,
Iar ea, râzând, s-a învoit...

Ea era foarte dezbrăcată,
Și marii arbori indiscreți,
Lipindu-și frunza de fereastră
Se-apropiau încet, șireți.