agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 759 .



adagio - 16
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2012-04-19  |     | 



o să înverzesc, draga mea,
ca un gușter, începând de la picioare și gât
muguri îmi vor plesni din vârful degetelor,
iată-le cum orbecăie, descoperindu-te fărâmă cu fărâmă,
parc-ar purta un strat subțire de sare
această zi
e la fel de albă ca un rictus

ar putea să te mângâie degetele mele
care văd numai semafoare și streșini,
atât de încet ar putea să te alinte
că până și sfinții ar lăcrima suav
din harfe și rugi

îmi e dor de tine ca de ziua în care ți-am spus că prin fântâni respiră câmpia
și că prin ele poți vedea direct pe lumea cealaltă

ca de un oraș care doarme pe burtă îmi e dor de tine,
o să stau aici, până când noaptea va cerne alte vise
despre vitrine, lampadare și porți,
draga mea, numai inima, numai inima ar putea fi la fel de îngrijorată
precum gările în care nu opresc nici un tren

de la gene o să înverzesc,
de la unghii,
apoi o să-ți trimit vederi direct de pe strada mea
aici, lumea e atât de aburoasă căci e totdeauna o ceață la fel de subțire
ca sângele primenit și ca seva copacilor, când e secetă
în rest, despre mine îți spun că în această oră
o să învăț că memoria nu are remușcări și nu acceptă retușuri

obosit mă întorc la tine
de parcă am rătăcit toată moartea,
obosit și verde îți vin,
o să mă cuibăresc în brațele tale până când voi învăța
că dragostea e ca un colac de salvare
aruncat înecaților

eu sunt cel care cântă din ramuri,
sunt cel care-ți poate cuprinde surâsul în palme și-l poate ascunde în buzunarul cămășii,
verde sunt, verde sunt, draga mea,
numai tu, iată, atât de frumoasă
și la fel de enigmatică precum un alfabet
despre care nimeni nu mai știe nimic

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!