Ai apărut ca zi de ploaie în anotimpul secetos
M-ai răsfățat cu mângâierea-ți atât de udă și fertilă
Tot praful care mă umplea, a fost în mâna ta argilă
Sorbind din curgerea ta vie într-un sărut lung și setos.

Pentru o clipă de eram, în sufletu-mi, stors și uscat
Ai apărut precum o umbră pe creștetul răpus de soare
Un nor, purtându-și ca o vată, o siluetă schimbătoare
Atât de suplă și frumoasă, atât de greu de demarcat.

Amestecând uscatu-mi vânt cu ceața dulce care ești
Am regăsit, lacrimi în ochi, porțiuni din roua ta curată
Topindu-se rapid pe chip, pe fața mea tot mai uscată
În prăfuite dâre seci, prin care arzi și îmi zâmbești.

Ai dispărut, te-ai disipat ca o furtună în deșert
Miraj etern în lumea mea, ce mă așteaptă fără oaze
Fără iubiri, doar năluciri, create -n orizont de raze
Spre care mă îndrept zadarnic, cu gândul rece și inert.