Introspecție

Lâncezesc superb atât de calm și împietrit,
Pe scaunul care se leagănă între fire,
De păianjenii din colț țesute pe ac înnegrit
Al diamantului de porțelan,violentă iubire.
E foc și arde colo-n apa aceea violet,
Niciun sentiment în mine nu răsare.
Îmi creez un portret de posac și apatic turbulent,
În timp ce acul scorojește diamantul de porțelan în continuare.
Se așează atât de-adânc și atât de bine,
E o stare generală care îmi stârnește un sentiment ciudat.
Acul posedat de diavolul din tine,
Îmi chinuie diamantul de porțelan renăscut în sine
Și momentul de liniște afiliat.
Acum nu mai am nimic după care să mă orientez,
Sunt un veșnic visător pierdut într-o mare
De stele spumoase și acuri înnegrite ale unui Univers
Care se află și el într-o introspecție uluitoare.
Asta mă face din străfunduri să vibrez
Și să fiu o miorlăitură cronică sfâșietoare.
Apoi din nou îmi place să mă minunez...
E doar analiza unui insignifiant moment de stare.