Caracatița cu antene

Alene mă plimb pe plaiurile unei trăiri
Din miez de noapte și
Mă minunez de măreția creaturii violet
Udată de stropii alburii ai mamei naturi.
Sânul ei lapte de mandarină servește
Copilului nerăbdător care își încearcă norocul
Încolăcindu-și tentaculele vii împrejurul gâtului ei din sticlă
Și trăiește.
Antenele și le scutură într-o infinitate de curbe
Pentru că e vesel.
Flaimoc plod al societății poluate,
Se hrănește dintr-o iluzie deșartă a posacilor străini.
Nestatornic suflet injectat cu virus renăscut din spuză
Mai rău ca molima adusă deunăzi de guzgani
Își face intrarea în scena vieții și se aruncă de pe trambulină
În piscina umplută de balegă.
Nu e nimic decât un fard de pleoape ieftin
Pe care mama-natură îl aplică în fața camerei să își spele frunzele.
Caracatița cu antene fumurii se prinde de gâtul
Ei ca o maimuță indolentă și cu un gest
Nemaiîntâlnit,nebunesc ce n-are scrupule,fugărește
Camerele de luat vederi,bormașini de perforat creierul.
Și-a scuturat antenele iar ca să acopere totul.