Pe dansul acestui gând
schițez amintiri de copil.
Un joc.
Cu creta albind trotuarul
mă văd alergând și râzând
în curtea bunicii.
E timp de mers desculț
prin iarba înaltă
și de cules cireșele-n poală.
De stat pe cerdac
în lumina înserării
ascultând-o pe buna spunându-și rugăciunea.
E timp de copil fără griji,
când balaurii cu șapte capete incă mai sunt învinși.
Și mă simt Cosânzeană.