Atunci l-am văzut bântuind pe plaja albă.
După mâncare,
mi-a spus. Însă eu știam că el își căuta
femeia.

Așa cum știam despre toate lucrurile care dor,
fiindcă erau atâtea femei cu picioare lungi,
atâtea femei cu părul lung,
atâtea femei tinere,
atâtea femei.

-Însă niciuna, m-ai asigurat, niciuna nu e ca tine.
În curând vom fi și noi oameni-pești.
Nu mai putem trăi la suprafața lucrurilor.

-Într-o zi o să ne ținem respirația, o să ne
scufundăm. Spre toamnă, o să te urmăresc
dintre stânci cum bântui pe uscat. După hrană,
vei spune unei femei între atâtea altele.
Însă ea va ști că tu mă cauți
pe mine.

Eu o să mă scufund prima.

La suprafața lucrurilor nu mai putem trăi.

(“Anumite femei”, Ed. Cartea Românească, 2007, p. 15)