pe lampa din odaia bunicii
văd amprentele tatălui meu
(plecat în iarna
în care hornurile au
înghețat toate amintirile)
par niște riduri uitate
în durerea facerii

mi-aș dori să mai rămân o noapte
doar o singură noapte în patul
în care am visat-o pe bunica
strigându-l pe Dumnezeu

dar nu mai e timp...

pașii mi s-au aliniat și
merg îndărăt
cealaltă parte respiră
din sângele unui nenăscut
toate celelalte lucruri
se transformă în nimicuri

dar asta nu mai contează...

pe lampa din odaia bunicii
doarme un păianjen