În noapte, într-un vis veneam la tine Doamne,
Cu fulgeri, norii către tine mă împing,
M-ai întrebat, ce simte-o inimă când moare,
De sufletul, urcând spre tine toți îl plâng.

În suflet simt raza mângâierii tale,
Și disperarea mi s-a topit într-un oftat,
Cum pot să-ți spun că în dureri astrale,
Tot ce-am iubit acolo, am lăsat.

Când picurând, petalele i se topesc, uscată,
O floare-n rugăciuni se stinge, moare,
Doar grădinarul mai deschide câteodată
O carte, unde doarme ea, nemuritoare.

Și grădinar ești Tu, tăcut și uneori nedrept,
Noi, în grădina ta, plăpânde flori,
N-am îndrăznit să-ți ținem piept,
Căci după moarte, Tu ne scoți datori.

Doamne, ai înțeles de ce nu pot acum să mor,
De ce sunt gata să te-nfrunt chiar și pe tine?
Te-aș vinde pentr-o noapte de amor,
Căci pentru ea, eu aș distruge tot, chiar și pe mine.