E frig
între acești pereți,
probabil chiar aici îngerii și-au pus capăt zilelor și fiecare cărămidă
s-a făcut roșie, amintind că numai într-un fel cuțitul stă pe carne (s-o deschidă)
uneori simți că te poți muta acolo și ferestrele sunt cu sens unic
îți scoți capul pe dinlăuntru
unde tăcerea poate fi locuită
îți umplii buzunarele de provizii
iar noaptea te încălzești la brichetă, demolând eternitatea în fix 7 zile.

reții fiecare aprindere și tot așa până la următoarea ca și când
ai sta lângă un reactor organic
cu moartea între pauzele de căldură
corpul se lipește mai sus de tavan,
cerul crapă la fiecare atingere și aștia mai spun să dau drumul la foc încet.

va arde ca Biblioteca din Alexandria, se va alege praful din
cum ai citit,
din patul și viețile care au trecut prin el
să cerșească duhuri flămânde pe stomacul plin.

Atunci a fost
prima dată când am trecut pe lângă singura casă făcută să sângereze.