agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1031 .



Căzutul din suflet
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2013-11-03  |     | 



Am o teamă în mine. Una care nu doarme și mă răscolește. Dacă o vezi! E o slăbănoagă. Se ține de pereții mei cu unghiile netăiate. Iar eu, sub aparenta ei puținătate, mă defoliez. Mi se duce lanțul de celule ca o funie de bungee jumping în jos. Și am o senzație... foarte tare!
Toate acestea mi se întâmplă când zorii se așază pe mare ca o plută. Și de pe ea coboară câțiva bărbați agitați. Gesticulează, vorbesc repede și baritonal. Poate că e de la vântul de noiembrie. Toamna clănțăne la mal într-o flanea cu gluga până la nas. Cu brațele strânse pe sub sâni, cu niște papuci de parcă ar fi alungat-o de-acasă, cu rochia în care s-au agățat frunze uscate și scaieți fâlfâind întruna departe de trup, aleargă până la capătul pontonului și-napoi într-o disperare. Plouă din ochii ei. Plouă înțepat.
Mi se întâmplă după ce vorbesc cu tine. Mult prea serios. Eu tac și tu îmi spui sufletul. Bucată cu bucată îl descarci, bucată cu bucată îl așezi în mine, iar eu îl transport nu știu unde. Nu am unde să-l depozitez. Merg cu încărcătura aceasta de ani. Merg cu ea și n-am să pot urca în cer, cum urcă toată lumea de parcă s-ar salva de viață.
Mi se întâmplă după un vis în care sunt toate grijile de față. Nu lipsește niciuna. Le număr ca să mai pot adormi. Dar ele sunt deșertice. Am buzele uscate de umblet printre.
N-au găsit nimic. Marea șovăie. Ea știe ceva. E prea tulburată.
Azi-noapte m-am trezit cu ea peste mine. Îmi pusese unghiile în gât. Strângea și spunea ceva nedeslușit. Repeta și zbiera. Parcă mie îmi reproșa ceva, parcă eu eram de vină. Nu înțelegeam. În timp ce mă sufocam și deveneam ușor rigidă, ea mă privea cu ochi aspri.
A muriiiit, a muriiit șuiera vântul în urechile mele, printre dinții pietroși.
Unde? Unde e?! Unde e poezia pe care am scris-o pe marginea sufletului? Gestul acela de apropiere, de confundare, de pronunțare și accentuare, semnele și ritmul?
S-a dus la fund? Când s-a întâmplat asta?
Mă trece o lumină de staniol. Cu teamă.

(3 nov. 2013)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!