La mijlocul trupului tău se simt urme ale degetelor
ușuratice, tavanul încearcă forma sărutului în care au încetat generații întregi de buze.
Mă simt atât de lipit de
întreaga-ți încăpere, acum că parcă totul ți-a împrumutat sufletul
până și tabloul acela așezat stă sub semnul suflării.
O lumină densă se scurge din patul tău însuflețit cândva
apăsarea adulmecă mai mult decât unghiile mele, care răscolesc tot în ceea ce te poate găsi.
Ești atât de aproape încât simt că mă pot sfârși într-un singur ceas și toți să mă uite.

Într-un vis am apărut împreună
se făcea că dezgropam pământul și te puneam la loc frumos
noaptea era pe sfârșite iar tu erai din nou
femeia înaltă în care s-au prăbușit ziduri de mătase,
dintre toate femeile numai tu
culegeai roua pământului și așteptai anotimpul în care florile se culeg pe nume.
Umbra ta avea o culoare deschisă și-mi închideai ochii s-o pot prinde.

Atunci te-am condus de la un altar la altul, eu care mă pricepeam
atât de mult în a-ți săruta rănile.