siamezele gândului meu
fără de care n-aș putea
nici să visez
nici să-nalț la repezeală
un templu

n-aș putea scoate valurile
din această mare roșie
lăsând ochiul furtunii să plângă
cuvinte sărate
cum muzica apelor
în sânge-mi revarsă
simfoniile albastre

niciun anotimp nu mi-ar mai iubi
inima
ci ar îngropa-o-ntr-o viață fără poezie
respirând în carnea realității
printr-o spărtură din aer

n-aș mai fi niciodată
subiectul predicatului meu
și toate celelalte vise-mi vor adormi
în pagini anonime
identice
declarațiilor plagiate

și câte alte fantezii
îmi vor fi smulse
de vântul hămăind prin sentimente
cum glasul lui dumnezeu
mă va abate din drum
când adevărul
s-ar vinde pentru câțiva arginți

22 noiembrie 2013