poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 723 .



adevărul curat ca lacrima spală fulgerele statuilor din insula paștelui
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pigudel ]

2013-12-07  |     | 




așa s-a născut fiul tunetului
în mijlocul tribului
căruia i-am uitat numele
stăteam pe o plajă pustie cu gaugain
și lumea impresionată la culme
credea că n-o să ne mai vadă niciodată
întorcându-ne de la așa de mari depărtări
nu plângeți le-a spus gaugain norilor
apa sărată a mării dizolvă lumina
și o așterne pe chip ca o mască a adevărului
neîmpleticindu-se printre oameni și lucruri
lucrurile și ideile mele despre lume și viață
le-am gândit mai întâi în clarobscurul culorilor
a trebuit să mă îndepărtez atât de mult
ca să știu care este cu adevărat cuvântul
care aduce mana și zeii îi cad la picioare
așa am început să cresc eu și așa cred
că au început să crească și divinitățile
pe care paul gaugain le-a așezat pe o pânză
după ce a desfăcut soarele în fâșii bucuros
ca pentru a întâmpina o nouă zi
aidoma salutului statuilor din insula paștelui
nimeni nu știe să explice felul
în care au ajuns statuile să stea de vorbă cu mine
în somn fiind mai melancolic și mai trist decât ele
pariul lor și al meu cu lumea nu a primit nici un lamento
nici un fel de ovații de la cei care le conduc dibaci
dinspre întuneric spre metalingvistică
metalingvistica fiind singura stază a omului recent
pe care acesta o poate locui fără să se rănească
fără ca mâinile să nu i se umple de sânge
nu construcția ca atare a lumii
e cea care mă izbește ca aerul rece
lăsându-mă întins pe pământ ca după invazii
ci fabulosul timp care se dilată mereu în mine
făcându-mă atât de greu încât îmi pare
că trag după mine șine de cale ferată
și gaugain disperat înșiră culorile ca pe traverse
pe unde au să treacă trenurile în drumul lor furibund spre zenit






.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!