La noi sînt codri verzi de brad
Și pe-ale țării-ntinse spații,
Din Răsărit acum ne cad
Plocoane cu iradiații.

Dar nu ne pasă; -aplaudacii,
Cu-nțelepciunea lor deplină,
Acționînd abil, ca vracii,
Transformă țara în vitrină

Împodobită cu portrete
Și cu lozinci patriotarde
Insinuînd că-s desuete
Pălăvrăgeli cu ”țara arde”…

Făcurăm cozi pe la hidrante,
Pleoștind urechi ca de măgar,
Din ordinul unei savante
De greu renume mondial…

Nepăsători în fața morții,
Abandonarăm și amorul,
Căci, împlinind blestemul sorții,
Cîntăm iubit Conducătorul !

Trăim coșmar de-apocalipsă,
Cu rîie și păduchi, holeră;
Iradiații aveam lipsă –
Ne vin acum, fără cartelă…

Copii avea-vom de acuma
Nu doar schilozi și-nfometați;
Va crește-n Ev progenitura
De cernobîli iradiați…

Dar, dacă sîntem radioși,
Făcînd chiar de belele haz,
E pentru că, din moși-strămoși,
Așa ne ținem la necaz.

Și tot așa, în osanale,
Ne săturăm aplaudînd
Lozincile Măriei Sale,
Îngenuncheați, dar… pînă cînd ?
Cicănești, 3 mai 70/1986