îmi amintesc cum făceam noduri batistei să nu uităm că suntem
că am zburat cândva ținându-ne de mână

lângă sobă bunica torcea fire de aur sau împletea aripi de înger
la fereastră maică-mea țesea ștergare de borangic pe care le împăturea
frumos în lăzile de zestre aveam două surori ce așteptau să se mărite
în casă mirosea a busuioc a boabe de porumb fiert a cartofi copți pe plită
și a mere ținute în fân aduse de la munte

tu îmi brodai pe umeri crini era o iarnă grea
- nu știu cum dar numai iarnă se întâmplă-n mine

pe cer nu mai sunt stele se mai aude câte un înger căzând
lui Dumnezeu îi atârnă de pleoape lacrimi grele de plumb
e atâta singurătate în aer pe mine mama nu m-a născut pe pământ
a scormonit în cer cu disperare
cu laptele și sânge din țâțe șiruind ce mamă am avut!
tata și-a făcut mai întâi cruce mare și-a dat cu cușma de pământ
în loc de picioare am fost născut cu rădăcini
pe care repede le-am prins de pietre să nu mă poarte vântul pe sub duzi
- cum ni se scurge umbra printre degete până în suflet
se face întuneric mai poți însângera din dragoste iubito?

din noi a mai rămas o carte de versuri stropi de lumină copilul nostru