nu am nimic eroic sunt banalul banalității
un fel de soldat care sapă tranșee în calea avioanelor
desfac de sens ornicul și răsucesc secunda
o întorc de o mie de ori în o mie de feluri
fără nicio măsură totuși
cine naiba să-mi verifice unitatea
câte vieți să înțeleg zborul
și câte morți să nu mai înțeleg nimic din târâșul viermilor
din armata descompunerii care sapă fără entuziasm coridorul
dintre două îmbrățișări cu pământul și o pauză de respirat cerul
................
azi nu mai sunt copilul soarelui
fiecare răsărit se răstește la mine
nici luna nu mă recunoaște
fiecare noapte îmi dezvelește neantul
nici deșertul nu mai știe țărâna
oceanul nu mă știe biped
nici cerul fără aripi
azi sunt copilul nimănui
nici lacrimi n-am
nici sân de mamă
.................
sunt așa de lipsit de eroism
sap tranșee fără rost
soldat banal din trupa regulată
apăr de inutil o biată viață